Jurassic Park s-a mutat la Craiova! Care a fost cauza accidentului
Întâlnire de gradul zero între o craioveancă și rinocerul din sensul giratoriu din Brazdă! Mai ceva ca în Jurassic Park a fost maltratată sculptura cu mamiferul, în urma unui incident care s-a petrecut în această dimineață, pe la orele 5:00. Femeia, în vârstă de 37 de ani, conducea un BMW când nu a adaptat viteza și a pierdut controlul volanului, a urcat peste rinocer și l-a luat în coarne. Acesta cântărește câteva sute de kg de marmură, însă a fost răsturnat în urma impactului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, poate doar puțin fundul animalului deoarece a rămas cu o urmă de cauciuc pe partea dorsală. În urma testării echilotest, olteanca consumase băutură, așadar polițiștii i-au aplicat două amenzi și i-au luat permisul pentru 3 luni.
,,Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2175 de lei, iar ca măsură complementară, femeii i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, potrivit IPJ Dolj.
Sensul giratoriu a fosr rapid refăcut de angajații RAADPFL Craiova și rinocerul a revenit la locul său. Singura victimă colaterală din toată povestea este doar rinocerul care din punct de vedere estetic are fundul ușor avariat. Sculptura a fost realizată în cadrul uneia dintre edițiile Simpozionul de sculptură „Drumuri Brâncuşiene”, care are loc anual la Craiova. Piesa a fost realizată dintr-un imens bloc de marmură.
Foto: INFO TRAFIC/Facebook
Tensiuni mari la Survivor: Jador terorizează concurenții!
Sorin Cîmpeanu: Școlile sunt, cu siguranță, pregătite să fie deschise pe 8 februarie!
Barajul Drăgănești-Olt, blocat de deșeuri și PET-uri!
Claudia Mihaela
Latest posts by Claudia Mihaela (see all)
- Elevii vor fi întâmpinați din 8 februarie cu teste rapide pentru COVID - ianuarie 15, 2021
- Noul document oficial: Cu câte note se pot încheia mediile în acest an școlar! - ianuarie 15, 2021
- Horoscop 15 ianuarie 2021: Agitație mare la locul de muncă - ianuarie 15, 2021