21.7 C
Craiova
miercuri, septembrie 27, 2023

Mulți juniori în lotul Craiovei! Oltenii au plecat în cantonament cu absențe importante!

Oltenii au decolat! Craiova merge în cantonamentul din Austria, dar lotul nu este complet!

Formația din Bănie a plecat în cantonament, dar fără piese importante. Bancu, Băluță și Mitriță nu au decolat odată cu Mangia și colegii de echipă. Cei trei au primit câteva zile de vacanță în plus și se vor alătura trupei pe data de 25 iunie, atunci când este programat și primul amical pe care o să îl dispute alb-albaștri.

Devis Mangia a luat în Austria destul de mulți juniori. Este vorba de portarul Cristian Dică, mijlocașul Valentin Mihăilă, mijlocașul revenit după împrumutul de la FC Argeș, Radu, atacantul Raoul Baicu, atacantul și marea speranță a oltenilor, Jovan Markovic și nu numai. Craiova își pregătește viitorul, iar prezența acestor tineri în cantonamentul echipei mari este îmbucurătoare pentru fotbalul românesc.

Pleacă seniorii, dar vin juniorii!

Antrenorul Craiovei a fost nevoit să se apeleze la prezența juniorilor în cantonament și din cauza plecărilor în masă de la echipă. Formația din Bănie s-a despărțit deja de un număr destul de mare de jucători. Popov, Santos, Măzărache, Mihai Roman (împrumutat) și Vlad Screciu ( transferat în Belgia), aceștia sunt fotbaliștii care au părăsit trupa din Bănie. Cu plecarea lui Calancea, alb-albaștri bifează cea de-a șasea despărțire, iar acest lucru l-a făcut pe italian să se bazeze pe toți acești tineri, mai ales până la venirea celor trei fotbaliști de națională.

Sursă foto: ucv1948
Citește și: Cei mai valoroși 15 fotbaliști U21 din Liga 1! 

Loading RSS Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles