FCSB renunță la oltenii Marius Ștefănescu și Alexandru Băluță, dar rămâne de văzut dacă cei doi vor fi acceptați de suporteri, la noua echipă!
Gigi Becali este foarte supărat, după ultimul eșec înregistrat de echipa lui în Liga Campionilor. Patronul de la FCSB consideră că roș-albaștrii ar fi trebuit să defileze în aceste faze ale competiției. Nu s-a întâmplat așa. Formația din Capitală încă mai are șanse mari de calificare, dar trebuie să își îmbunătățească jocul. Omul de afaceri din București încă e în căutare de jucători, dar e gata să și renunțe la nume importante din lot.
Grupele Ligii Campionilor nu sunt ușor de accesat. Gigi Becali știe acest lucru, dar nu mai e dispus să păstreze la FCSB jucătorii de care nu mai e mulțumit. Patronul clubului vrea să scape de două extreme. Este vorba despre oltenii Marius Ștefănescu și Alexandru Băluță. Omul de afaceri chiar e dispus să piardă bani, dar numai să nu îi mai vadă în lot pe aceștia. A găsit deja și echipa dispusă să îi preia.
Oltenii Marius Ștefănescu și Alexandru Băluță, transferați la pachet!
Gigi Becali susține că oltenii Marius Ștefănescu și Alexandru Băluță pot ajunge la Dinamo. Chiar patronul de la FCSB a vorbit cu șefii clubului din „Ștefan cel Mare” și i-a propus pe fotbaliști acolo: „De Băluță i-am spus lui Nicolescu că-i dau jumătate din salariu să-l ia ei. E posibil Ștefănescu și Băluță la Dinamo”, a declarat Becali la fanatik.ro.
Alexandru Băluță este cotat de Transfermarkt la suma de 900.000 de euro, conform Transfermarkt. El a dat 13 goluri și 12 pase de gol în 81 de meciuri pentru FCSB. Fostul căpitan de la Universitatea Craiova a impresionat, la început, apoi nu a mai fost pe placul patronului. Totodată, Marius Ștefănescu este cotat la suma de 1.200.000 de euro. Pentru el, Becali a plătit 1.300.000 de euro, în 2024, pentru transferul de la Sepsi.
