Ai noștri, ca brazii: domină România! Și la votanți cu urna mobilă județul Dolj stă bine: e pe podium.
La ora 17:00, Doljul a devenit primul județ care a depășit 10.000 de votanți pe liste suplimentare. Probabil, locuitorii din zonă au profitat de vremea frumoasă și au plecat în week-end la plimbare, pe la țară pentru a-și exercita dreptul electoral. Așadar, în Dolj erau 10.328 de persoane care nu au votat în circumscripția lor, spre comparație în București, aflat pe locul doi, erau 9700 de oameni.
În plus, în Dolj, urnele mobile s-au plimbat cu viteză: 2433 de oameni au votat astfel. Aici mai avem de tras pentru a ieși campioni: pe locul 1 e Mureș, cu 3.127 votanți, iar pe doi surații din Teleorman 2912.
Până acum (ora 17:20), în Craiova, au votat 64.800 de oameni din totalul de 250.618 înscriși pe liste.
ORA 17.00 Prezența la vot în Bănie și județul Dolj!