Orașul din Oltenia unde se va construi un centru multifuncțional pentru 270 de copii

Claudia Grosu
Foto: Jurnalul Olteniei

Peste 11 milioane de lei pentru un centru multifuncțional

Un centru multifuncțional dedicat copiilor din medii defavorizate urmează să prindă contur în cartierul Șimnicu de Jos, pe Șoseaua Bălcești. Proiectul, inițiat de Direcția Generală de Asistență Socială Craiova și finanțat din fonduri europene, a fost declarat admis în etapa de evaluare tehnică și financiară, în cadrul Programului „Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027”.

Proiectul include servicii educaționale, activități sportive și recreative

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că noul centru va sprijini nu mai puțin de 270 de copii aflați în risc de sărăcie, excluziune socială sau abandon școlar, oferindu-le un spațiu sigur și prietenos în care să învețe, să se joace și să se dezvolte, conform Jurnalul Olteniei.

„Centrul multifuncțional pentru copii Craiova” va însemna mai mult decât o clădire, va fi un adevărat loc de sprijin și integrare pentru cei mici. Proiectul include servicii educaționale, activități sportive și recreative, ateliere culturale, tabere tematice, asistență medicală și psihologică, masă zilnică și programe pentru o integrare cât mai armonioasă în familie și în societate.

„Toate aceste activități îi vor ajuta pe copiii vulnerabili să-și găsească locul în comunitate, să aibă acces la educație și să beneficieze de șanse egale cu ceilalți”, a declarat Cosmin Gagiu, directorul DGAS Craiova.

Construcția centrului se va face pe terenul fostei Școli nr. 28, care a fost deja dat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială, printr-o hotărâre a Consiliului Local. Proiectul va costa peste 11 milioane de lei, iar cea mai mare parte a sumei provine din fonduri nerambursabile. Noul centru va fi accesibil inclusiv copiilor cu dizabilități și va oferi sprijin și pentru cei din localitățile rurale din apropiere.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.