VIDEO! Premiul pentru „cel mai scump grătar de 1 Mai” merge în Oltenia!

Cosmin Cojocareanu

80.000 lei a fost nota de plată pentru grătarul tradițional de 1 Mai într-o comună din Oltenia. Nu a lipsit nici celebrul: „distribuiți, să vadă poliția!”

Osica de Sus intră în Cartea Recordurilor pentru „cel mai scump grătar de 1 Mai!”. Și-l adjudecă 9 tineri, locuitori ai comunei, care au încasat amenzi de 80.000 lei pentru încălcarea ordinului militar. În firescul manifestărilor de acest gen din spațiul mioritic, băieții au făcut live pe facebook cu isprava lor, iar unul dintre ei a îndemnat prietenii „distribuiți, să vină poliția”.

Polițiștii din Olt nu s-au lăsat prea mult rugați să participe la party-ul la iarbă verde al celor 9 eroi din Osica de Sus, le-au încadrat faptele la nerespectarea distanțării sociale și au tăbărât cu amenzi pe ei. În total 80.000 lei. Acum, bănuim că amenzile cu pricina nu au fost împărțite prea echidistant, că ar fi venit 8.888, 88 (8) lei de căciulă de tânăr osican. Probabil s-a măsurat cu ruleta distanța socială dintre participanții la paranghelie.

În limbaj de poliție cam așa s-au derulat faptele: „În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Osica, cu sprijinul jandarmilor olteni, au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 36 de ani, toate din comuna Osica de Sus. Două dintre persoanele identificate sunt minore. Astfel, la data de 1 mai a.c., aceştia au încălcat măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv măsura distanţării sociale, prin formarea unui grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii au sancţionat contravenţional cele 9 persoane, cu amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.2/ 2020”.

În 3 minute poți să citești și:

Unde poți face grătar de 1 Mai!

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.