Antrenorul grec crede că va da piept cu un antrenor ca și el, dar poate fi surprins de felul în care vor arăta clujenii!
Când a ajuns în Bănie, Ouzounidis a spus că nu poate schimba lucrurile peste noapte la Craiova. Nopțile au trecut, iar jocul alb-albaștrilor s-a schimbat, ușor, ușor, dar în rău. Salvarea tehnicianului a fost victoria din finala Cupei României.
Înainte de SuperCupa României, antrenorul grec spunea că regula schimbărilor se aplică și în cazul lui Șumudică, tehnicianul pe care fanii Craiovei l-ar pune în locul lui Ouzounidis în orice moment.
„Acum e o altă perioadă, am început pregătirea și, cu toate că nu sunt toți jucătorii la 100%, așa cum este cazul lui Koljic, care a lipsit mult, eu acum îmi cunosc mai bine jucătorii. Am analizat stilul lui CFR Cluj, am analizat și stilul noului lor antrenor, dar antrenorul nu poate schimba multe la CFR. Va fi un meci greu, dar ei sunt campioni și va fi greu, dar interesant. E un nou antrenor la ei, a adus lucruri noi, a întărit unele părți ale jocului, dar totul e de mentalitate la ei. Când ești campion de 4 ori la rând, ai altă mantalinate, acesta e punctul lor forte. Dar o să fie un meci diferit mâine. Și noi suntem într-un moment bun. Eu sper să putem câștiga în cele 90 de minute, dar sigur că trebuie să ne gândim la orice, pentru că nu se știe niciodată. Pentru mine e că jucătorii au antrenat foare bine și chiar cred că putem juca foarte bine. De la început știu că noi nu suntem acum la 100%, e normal pt aceasta perioadă. Vom avea în curând toți jucătorii la potențial maxim. Eu sunt mulțumit cu jucătorii pe care îi am, dar e normal că echipa poate fi mai bună, oricine își mai dorește jucători, dar eu sunt satifăcut cu ei și incerc să ăîi fac să joac mai bine”, a spus Ouzounidis.
Meciul dintre CS Universitatea Craiova și CFR Cluj va fi arbitrat de Adrian Cojocaru. El va fi ajutat de Marius Badea şi Tunyogi Ferencz.
Juan Camara a semnat cu noul său club!
Șumudică, speriat de ce-i pot face craiovenii: „Vreți să mă leșinați”
Gigi Becali a făcut ultimul transfer la FCSB!