Mihai Rotaru l-a pierdut pe Pablo Brandan, într-un moment important, dar fostul mijlocaș de la Universitatea Craiova explică decizia!
Pablo Brandan spune că regretă și în ziua de azi că a plecat de la Universitatea Craiova. Fostul fotbalist a explicat faptul că a ales să meargă la ASA Târgu Mureș, pentru bani, dar și pentru oamenii care erau implicați în proiect. La acea vreme, Mara, Bilașco și Dan Petrescu l-au convins pe mijlocaș să plece din Bănie. Cei 4 erau vechi prieteni, după ce au făcut performanță, împreună, la Unirea Urziceni.
Pablo Brandan regretă plecarea de la Craiova
„Problema mare în care mi-a fost foarte greu a fost la Târgu Mureș, atunci când am plecat din Craiova. Îmi pare rău și până acum că am plecat, am fost acolo și nu am primit salariile, nu au fost condițiile cum s-au vorbit. Am fost profesionist până la ultima zi din contract, dar lumea de acolo s-a comportat foarte greu, lumea de la club, nu persoanele din oraș. Am și acum trei, patru familii cu care mai vorbesc pentru că s-au cunoscut și cu copii mei și au legături cu ei. Conducerea de la Târgu Mureș au fost niște mincinoși, un an de zile foarte complicat pentru viața mea.
(nr. De ce a plecat de la Craiova). Pentru că atunci când am plecat la Târgu Mureș a fost Mara, Bilașco și a venit și Petrescu, a făcut o echipă să jucăm Supercupa cu Steaua și a făcut o echipă foarte bună cu mulți prieteni de-ai mei cu care am jucat împreună. A venit Petrescu, Bilașco, Mara și m-au ofertat cu mai mulți bani de la Craiova. Am făcut cea mai mare greșeală a mea, dar așa este viața”, a spus Pablo Brandan, conform Fanatik.
Brandan nu a apucat să facă performanță la Craiova
4 de goluri a marcat Pablo Brandan pentru Universitatea Craiova. El a bifat 24 de partide are în „alb-albastru”, dar nu a făcut performanță în Bănie. Era un jucător valoros și respectat. Dar nu a stat prea mult printre olteni. După plecarea lui, trupa din Bănie a ajuns la un nivel superior. Echipa lui Rotaru a devenit din ce în ce mai bună. Craiovenii au început să câștige trofee, să joace în cupele europene și să lupte, an de an, pentru titlu.
