Poli Iași poate pune mâna pe doi fotbaliști din lotul lui Papură!
Craiova se luptă pentru titlu, în timp ce Poli Iași vrea să se salveze de la retrogradare și să formeze o echipă competitivă pentru viitor. Astfel, Daniel Pancu are nevoie de întăriri pentru îndeplinirea obiectivului pe termen scurt. Potrivit telekomsport.ro, antrenorul ieșenilor îi dorește pe atacantul Alexandru Tudorie (24 de ani) şi pe mijlocaşul bulgar Antoni Ivanov (25 de ani).
Daniel Pancu şi-ar fi anunțat deja conducerea că ar avea mare nevoie de Tudorie şi Ivanov la echipă, deschizând negocieri cu trupa din Bănie, dar şi cu jucătorii. Poli Iași a împrumutat deja un jucător de la o echipă de top a campionatului. Ştefan Cană de la FCSB a mers sub comanda lui Pancu.
Tudorie și Ivanov nu au primit prea multe șanse la Craiova, dar oltenii nu se grăbesc să îi împrumute pe cei doi până nu vor face câteva transferuri. Alb-albaștrii au nevoie de un vârf veritabil, pentru că Mamut încă nu a demonstrat prea multe, iar Elvir Koljic nu este încă refăcut. Totodată, chiar dacă își va reveni până în februarie, bosniacul nu are garanția că va mai juca la același nivel ce l-a cosacrat la Craiova.
foto: prosport.ro