Universitatea Craiova a anunțat despărțirea de Corneliu Papură, antrenor lăudat cu nici patru luni în urmă pentru media de 2 puncte pe meci.
Clubul lui Rotaru a emis un comunicat în care precizează sec că l-a dat afară pe antrenorul Corneliu Papură: „În urmă cu aproape o săptămână, clubul Universitatea Craiova a încheiat în mod amiabil relațiile contractuale cu antrenorul principal Corneliu Papură. Pentru a nu perturba activitatea clubului, am preferat să ținem această informație confidențială”.
În ianuarie, în ciuda opoziției suporterilor din Peluza Nord, Rotaru îl punea pe Papură în locul lui Pițurcă și argumenta printr-un comunicat personal: ”Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcția de antrenor principal. La calitățile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obținute. Pentru că domnul Papură a reușit în aceea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum și o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menținută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziție a clasamentului”.Între timp, optica patronului s-a sucit, așa că Papură a fost pus pe liber.
Cine vine în locul lui Papură?
În anunțul de azi, Rotaru precizează: „În acest moment suntem în procedura pentru desemnarea unui nou antrenor principal și sperăm că vom lua cea mai bună decizie. Pentru a evita eventualele speculații din partea presei, facem precizarea că modul nostru de lucru nu presupune negocierea cu mai mulți antrenori în același timp”.
În pole position pare a fi Edi Iordănescu, antrenor curtat cu insistență de patronul Craiovei în două rânduri. Edi va rămâne fără angajament din iunie și nu ar exclude să preia echipa din Bănie: “Nu ca nu ar fi tentant un club precum Craiova, cu suporterii, cu traditia Craiovei, dar la Medias aveam o munca care trebuie dusa la capat. Contractul meu cu Medias expira la finalul lunii iunie. Vom vedea pe ce drum o iau”.
În plus, în iarnă, Edi Iordănescu arunca deja buzduganul: „Craiova nu mai este de mult doar o echipă. Este un fenomen, o stare de spirit. Orice antrenor român cred că și-ar dori ca într-o zi să aibă posibilitatea să antreneze Craiova, iar eu nu fac excepție!! Cred că la Craiova se pot face lucruri deosebite, iar catalizatorul principal îl reprezintă publicul și iubirea lui extremă pentru echipă si culori. Am fost în mai multe momente ca adversar al Craiovei și am trăit un sentiment unic. Nici nu îmi pot imagina ce ar însemna să reprezint culorile Craiovei…Un titlu cu Craiova înseamnă că ți-ai asigurat iubire pentru eternitate. Poate într-o zi…”
În 3 minute poți să citești și: Piturca: „Nu avea sens să mă păcălesc pe mine și suporterii!”
Claudiu Niculescu, înjurat și blestemat la Craiova: „Țipă la mine ”
„Eu nu fac afaceri cu Mihai Rotaru”
Uite lansarea, nu e lansarea! Ai 4 minute să-ți demonstrezi valoarea!
Promovarea FCU Craiova, în pericol! Cluburile cer stoparea sezonului!
Latest posts by Cosmin Cojocareanu (see all)
- Bergodi, incendiar în presa din Italia: „Am avut probleme cu conducerea!” - ianuarie 25, 2021
- Papură : „Suntem pierzători dacă nu luptăm să câștigăm!” - ianuarie 25, 2021
- Papp: „Trebuie să avem o oarecare frică!” - ianuarie 25, 2021

