Cârțu: „Singurul titular e patronul!”

U Craiova și-a prezentat noile achiziții, dar Sorin Cârțu a ținut să le explice în fața ziariștilor cine face legea la echipă!

Oltenii i-au prezentat pe Vătăjelu, Ioniță, Marinescu, Ivanov și Qaka, iar Sorin Cârțu și-a permis, spre final să facă o glumă. Cel puțin așa a frut să sune, a glumă: „Singurul titular este patronul, restul se pot schimba!

După ce le-a făcut o scurtă prezentare noilor veniți, Cârțu a ținut să menționeze că Universitatea continuă să caute fotbaliști. Dacă până acum s-a vorbit doar despre un fundaș și un mijlocaș, în ecuație poate apărea și un atacant.

Probabil că vom mai avea posibilități de tipul asta. Să vă mai prezentăm jucători până se termină periaoda de transferuri. Ne mai gândim la un fundaș central, la un mijlocaș, la un atacant. Căutăm în toate compartimentele. În multe situații ne-am simțit folosiți de anumiți jucători, pentru că au fost jucători cărora le-am plătit și biletul de avion. A cerut să joace titular și am întors decizia. Compartimentul defensiv simte nevoie de achiziții noi, să avem concurență. Noi așa preconizăm, să mai prezentăm jucători. Nu au fost discuții despre plecări. Până pe 31 august nu putem spune că nu pleacă nimeni, dar nici discuții nu au fost”, a declarat Sorin Cârțu.

În 3 minute poți să citești și: Care sunt cele două transferuri anunțate de Marcel Popescu!

FOTO! Cele două echipe din Craiova s-au antrenat împreună!

Oltenii și-au prezentat noul echipament!

 Arena din Tg. Jiu, inaugurată cu un meci între Pandurii și FCU Craiova!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *