O alegere greșită în miez de noapte a făcut ca un copil să rămână și fără ultimul părinte
Tribunalul districtual central din Buda a condamnat un român, în vârstă de 30 de ani, la șapte ani de închisoare după ce, la jumătatea lunii iunie a anului trecut, a violat o femeie, care se îndrepta spre casă în Krisztina körút, notează știridiaspora.ro.
În plus, potrivit rechizitoriului, violatorul român, care crește singur un copil minor, a fost expulzat din Ungaria, timp de șase ani. Acum, acesta a ramas si fara ultimul parinte. Potrivit acuzării, românul a abordat-o pe femeie în drum spre casă, la colțul dintre Krisztina körút și Csaba utca, în noaptea de 18 iunie 2021, și a început o conversație cu ea. Inițial, femeia a răspuns la întrebările suspectului, apoi a considerat conversația neplăcută și a încercat să îl îndepărteze, mai adaugă sursa citată.
Victima a început să meargă mai repede ca să scape de suspect, însă acesta a continuat să o urmărească. Când a ajuns în apropiere casei, victima a început să alerge, în încercarea de a scăpa de acuzat. Cu toate acestea, bărbatul a atacat-o în scara blocului. Bărbatul a tras-o la pământ, a început să o sugrume și să o violeze, scrie 24hu.
În timpul agresiunii brutale, victima și-a rupt și un deget. Fiind arestat, bărbatul a negat fapta și a susținut că a făcut-o cu acordul ei. Cu toate acestea, dovezile au infirmat afirmațiile agresorului.
La stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerare ca și circumstanță atenuantă faptul că bărbatul își creștea singur copil minor, în timp ce circumstanța agravantă a fost dată de antecedentele sale penale și de faptul că a comis infracțiunea pe timp de noapte și în timpul unei anchete penale. Hotărârea nu este definitivă.
Care este cel mai bogat oraș din România! Nu este vorba despre București sau Cluj
O mamă și fata ei de 15 ani au fost violate și ucise! Cealaltă fiică a fost obligată să se uite
