Peluza Sud și Peluza Nord, unite: „Te vom iubi mereu!”

Bănia s-a cutremurat! Oltenii s-au unit la greu și l-au onorat pe cel ce a fost Ilie Balaci!

Marți dimineața, trupul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost plasat pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco”. Acolo, oamenii au putut să-și ia rămas bun. În ziua în care Minunea Blondă s-a stins, mulți oameni au spus: „Nenorocirea asta o să unească orașul. O să-i unească pe băieți”. Așa a fost. Toată lumea cunoaște situația dintre cele două galerii craiovene, Peluza Nord și Peluza Sud. Cele două susțin echipe diferite, dar de această dată, Nordul și Sudul s-au unit pentru Ilie Balaci.

După ce deja Tribuna I a stadionului se umpluse, Peluza Nord Craiova și-a făcut apariția. Oltenii au asistat la slujbă, au aprins torțe și i-au scandat numele lui Balaci. Peluza sud a ajuns și ea și a început să scandeze, dar pe final. Chiar atunci, nordul se pregătea să plece, dar nu au mai făcut-o. Spre surprinderea tuturor sau nu, suporterii din brigada ce susține echipa din prima ligă s-au oprit, au ridicat mâinile și li s-au alăturat celor de la sud. În acel moment, Craiova a fost din nou una. Nordul și Sudul au strigat pentru Minunea Blondă: „Te vom iubi mereu”.

„Balaci este unul dintre noi!”

După ce au scandat împreună, cele două galerii și-au împărțit aplauze și au pornit spre Biserica Sf. Ilie. Acolo au stat separat, dar aplauzele pentru legenda Craiovei Maxima le-au acordat împreună. Drumul către cimitirul Sineasca a oferit încă un moment unic. Galeriile și oltenii care-i urmau s-au în fața Universității din Craiova și i-au scandat din nou numele lui Balaci. Centru Băniei s-a cutremurat, apoi suporterii și-au continuat drumul.

Ajunși în cel mai greu moment. Ajunși în clipa în care trebuie să-și îngroape eroul din poveștile copilăriei, oltenii au vrut să-l omagieze pe Balaci așa cum numai ei știu. Au aprins torțe, i-au scandat numele, i-au declarat dragostea, dar cel mai important, suporterii au reamintit că Ilie Balaci a fost unul dintre ei. Ilie Balaci a fost oltean. Mii de oameni au scandat la unison: „Balaci este unul dintre noi”.

Citește și: Dumnezeul Olteniei, condus pe ultimul drum de mii de oameni!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *