Peru și Danemarca s-au duelat într-o partidă ce a fost considerată de mulți drept finala pentru locul doi în grupa C!
Într-o grupă în care Franța este mare favorită, partida dintre Peru și Danemarca poate fi considerat o adevărată finală pentru locul secund. Peru a reușit surpriza preliminariilor din America de Sud, unde a ocupat locul 5, loc ce i-a asigurat prezența la barajul cu Noua Zeelandă. De cealaltă parte, Danemarca este, ca și adversara din această seară, la a 5-a participare la un campionat Mondial, iar cea mai bună performanță a danezilor la o Cupă Mondială este accederea până în sferturile de finală ale competiției.
În prima repriză, Danemarca a avut posesia, în timp ce peruanii au fost cei cu ocaziile. Partida se anunța una foarte disputată, iar presiunea și-a spus cuvântul, cel puțin într-o parte. Peru a avut ocazia de a deschide scorul din 11 metri, dar Cueva a ratat de la punctul cu var. La pauză Danemarca și Peru erau la egalitate, scor 0-0.
Partea secundă a început cu Danemarca în atac, presând și cu sud-americanii așteptând ocazia unei contre. Diagonalele au fost la mare căutate în rândul peruanilor, dar danezii au stat foarte bine în teren. În minutul 58, Danemarca a deschis scorul, după ce suferise foarte mult în confruntarea cu Peru. După reușita danezilor, sud-americanii au mers peste adversari cu tot ce au avut, i-au învățat pe nordici ce înseamnă fotbalul tehnic, dar fără rezultat. Partida s-a încheiat 1-0 pentru Danemarca.
Programul CM 2018 pentru sâmbătă 16 iunie:
ora 22:00 Croația – Nigeria (Kalinigrad), grupa D.
Sursă foto: fifa.com
Citește și: Messi nu s-a ridicat la nivelul rivalului! Argentina, start slab la CM 2018!