Pițurcă, taxat de Gabi Balint după înfrângerea cu Astra!

Fostul antrenor al Universității, Gabi Balint, nu l-a iertat pe Pițurcă după înfrângerea de la Giurgiu și i-a atras atenția pentru a doua oară!

Craiova a fost învinsă de Astra, Pițurcă a anunțat că formația a intrat într-o depresie fotbalistică dar a și șocat cu o declarație prin care spunea că s-a învățat cu înfrângerile. După eșecul de la Giurgiu, Gabi Balint a ținut să-i explice fostului selecționer cum trebuia să-și organizeze apărarea în fața unor fotbaliști precum Budescu și Alibec.

Şi astăzi şi la meciurile trecute te uiţi că sunt apărători naivi. Ceea ce s-a întâmplat şi cu Craiova. Piţi… îmi pare rău că nu-şi aminteşte vorbele lui nea Imi. Era o vorbă clasică pe care ne-o spunea tot timpul: din atacul nostru ne construim defensiva. Adică tu ştii că ei joacă pe contraatac, au doi jucători periculoşi, iar fundaşii centrali, în loc să se ducă să-i marcheze din atacul lor şi în momentul ăla fundaşii să se ducă să-i ţină aproape, ei stau departe şi le oferă spaţii. Normal că ei joacă, fac ce vor cu apărarea. Dacă tu te duci aproape, ei nu-ţi mai pot face contraatac pentru că numai ei doi plecau foarte bine pe contraatac şi apoi veneau şi ceilalţi din spate. Dacă îi prindeau din marcaj”, a spus Balint la Digi Sport.

Victor Pițurcă poate renunța la postul de antrenor din iarnă! 

Și discursul fostului fotbalist a continuat, iar principalul subiect a fost tot legat de apărarea oltenilor: „Tu analizezi echipa Astra şi ştii că are doi jucători periculoşi pe contraatac şi tu nu-ţi iei măsuri? Tu nu îţi pui nişte jucători şi pe spui clar: măi, noi când avem posesie şi ajunge mingea în atac, pe voi vă preocupă cei doi jucători. Da? Fundaşii centrali, Bălaşa şi Acka. Tu, Bălaşa, te lipeşti de Alibec, să nu primească mingea. Şi celălalt, Mateiu, să îi spună: stai numai în zonă, lângă Budescu. Şi asta e. Păi asta înseamnă marcaj, să stai aproape. Alibec, ai văzut cum ai plecat pe spaţiul ăla“, a mai spus legenda Stelei la Digi Sport.

Nu este prima dată când Balint critică tactica abordată de victor Pițurcă. Antrenorul Craiovei a fost luat în colimator și după debutul pe banca oltenilor din acest sezon, cu FCSB.

Abordarea a fost greșită. Era meciul spectatorilor acesta. El trebuie să se gândească, cred eu, la ei, care își doresc să vadă o echipă ofensivă. Măcar 15-20 minute, la început. Cu ocazia asta, publicul ar fi fost și mai zgomotos. Dar au fost temători, le-a insuflat teama asta și jucătorilor. Eu cred că aici a greșit el, eu mă așteptam la abordarea asta. Din păcate, nu a avut curajul acesta”, a declarat Balint la acea vreme.

În 3 minute poți să citești și:  Pițurcă: „Am intrat într-o depresie fotbalistică”

Pițurcă a pus ochii pe Ianis: „Nu are public ca la Craiova”

Share!

Summary
Pițurcă, taxat de Gabi Balint după înfrângerea cu Astra!
Article Name
Pițurcă, taxat de Gabi Balint după înfrângerea cu Astra!
Description
Fostul antrenor al Universității, Gabi Balint, nu l-a iertat pe Pițurcă după înfrângerea de la Giurgiu și i-a atras atenția pentru a doua oară!
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *