3minute continuă dialogul superlativelor cu șefii partidelor

Dan Păloiu, președinte PMP Dolj: „Liberalii să se trezească. USR nici nu există ca organizare”.

Păloiu e unul dintre cei mai activi șefi de organizație în mediul virtual. S-ar descurca poate și mai bine pe teren real, la munca de partid cu oamenii, dacă nu l-ar încurca mai mult liberalii, decât pesediștii. În materie de optimism politic, însă, nu-l bat nici toți liderii filialelor la un loc.

Care a fost cea mai frumoasă, dar şi cea mai urâtă imagine românească a anului 2018?

Cea mai frumoasă, dar și cea mai urâtă zi a fost 10 august. S-a întâmplat totul în fața Guvernului. Am fost acolo și am trăit acele momente. A fost cea mai frumoasă zi pentru că am văzut români din toate colțurile lumii care au venit acasă să protesteze împotriva unui guvern habarnist. Manifestarea a fost inedită și pașnică. Cea mai frumoasă zi s-a transformat rapid în cea mai urâtă zi când jandarmii au intervenit în forță, abuziv și fără motiv, împotriva manifestanților. Imaginea în care jandarmii loveau cu bastoanele tot ceea ce întâlneau mi s-a părut apocaliptică.

Care este cea mai importantă reuşită politică a dvs. in acest an şi care a fost momentul celei mai mari dezamăgiri?

Am preluat conducerea PMP în 2 februarie 2018. Știam care este situația politică și organizatorică în partid. Semnalul că „se poate” a venit în 2016 însă este nevoie în continuare de muncă. Consider că cea mai mare reușită a mea în 2018, din punctul meu de vedere, este că am readus în partid toți oamenii care plecaseră și totodată pe lângă aceștia în fiecare zi alți oameni fac pasul către PMP. Mă bucur și îmi place nespus de mult că începem să arătăm ca un partid bine organizat. Cea mai mare dezamăgire a mea nu vine din interiorul PMP, ci de la alte partide care se presupune că sunt de dreapta. În tot mai multe localități din Dolj acestea fac alianțe cu PSD, în ciuda faptului că am propus în numeroase rânduri să-I susținem. Sper să se trezească.

Cel mai optimist pronostic politic pentru 2019, an cu două runde de alegeri.

Răspunsul nu vreau să fie ca un prognostic, ci ca o certitudine. Aproape că sunt convins că la alegerile europarlamentare PMP va trece de 10%. Nu vreau să speculez ce vor face alții, dar PSD va scădea dramatic și sper ca PNL să se mențină cel puțin la nivelul pe care îl are acum. Ceilalți nu contează. ALDE este un apendice pentru PSD, USR nu există ca organizare. La prezidențiale lucrurile stau puțin diferit. Iohannis va câștiga al doilea mandat fără probleme. Românii nu vor accepta niciodată să dea președinția PSD-ului. (citeste si: Sorin Manda, administratorul public al Craiovei: „10 august a fost cea mai urâtă imagine românească în 2018”)

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *