26.7 C
Craiova
luni, mai 16, 2022

PNL Dolj are o propunere care salvează orașul și țara: un bust al lui Ionel Brătianu!

- Advertisement -

Îi avem pe Oblemenco și Mihai Viteazul! Chiar se impune o statuie cu Ionel Brătianu în Craiova? PNL Dolj, am epuizat subiectele!

 

Începem să credem că actuala clasă politică ne ia la mișto. Au început băieții aflați la guvernare: PSD s-a zbătut și a reușit în senat să schimbe denumirea localității Răcarii de Jos în Răcari și răcărenii exultă. A fost visul lor de-o viață.

 

Continuă opoziția. Băieții de la PNL Dolj au o problemă cu o statuie. Vor o statuie cu Ionel Brătianu în Craiova. Asta să fie marea problemă a orașului? Lipsa statuii liderului liberal? Și, de unde până unde, statuie cu omul în Bănie? De ce nu în Pitești, că parcă din acea zonă e.

 

Unde să-l punem pe Ionel Brătianu? Știe PNL Dolj!

 

Propunerea îi aparține lui Mihai Firică, proaspăt membru PNL, care-și argumentează astfel propunerea: “Necesitatea realizării unui monument rezidă din nevoia de coeziune socială și solidaritate a tuturor cetățenilor din fiecare regiune a României în jurul marilor evenimente și a figurilor istorice naționale, manifestare a simțului datoriei față de înaintașii care au făurit România Mare. Inițiativa noastră se bazează pe necesitatea promovării valorilor naționale și conservarea moștenirii materiale și spirituale a înaintașilor.”

 

Banii pentru goanga peneliștilor trebuie să-i plătească craiovenii, potrivit comunicatului emis de biroul de presă al partidului: „Consilierii PNL propun ca realizarea bustului să fie asumată de către Primăria și Consiliul Local Craiova, cu fonduri provenind din bugetul local. Pentru edificarea bustului se va iniția un concurs de lucrări deschis către artiștii plastici, organizat transparent, prin implicare uniunilor de creație și a specialiștilor în domeniu. Ca amplasament, propunem un loc central din Municipiul Craiova, sugerând studierea posibilității de a fi identificat un spațiu în parcul de lângă Casa Băniei, Piața Tricolorului, Parcul Romanescu, intersecția străzilor Kogălniceanu și Calea Unirii, sau un alt perimetru potrivit unui monument de for public. Propunem ca pentru lucrările necesare amplasării monumentului să fie alocate sumele necesare în bugetul de anul viitor”.

Dezbatem pe facebook: e absolut necesar sa dam bani pentru a-i face bust pitesteanului Ionel Bratianu in Banie?

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles