Pilonul II sau pensia privată obligatorie a fost introdusă în anul 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 35 de ani, şi în mod opţional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 şi 45 de ani.
Clasa politică a fost, dintotdeauna, preocupată de tine. Să-ți fie bine, măcar după 65 de ani. Să ai atunci bani mulți! Sau, mă rog, după 42 de ani, dacă ai fost suficient de șmecher și ți-ai ales carieră militară pe timp de pace J.
La nivel de Uniune Europeană, pensia privată are în vedere contribuția VOLUNTARĂ!!! Doar în România, chiar în anul începerii crizei economice, s-a stabilit că o astfel de contribuție este OBLIGATORIE! Așadar, orice român din câmpul muncii este forțat, cu alte cuvinte i se iau direct bani, să marcheze într-un fond privat de pensii care mâine poate să dea, spre exemplu, faliment.
Potrivit ziarului financiar, peste 6,8 milioane de români sunt obligaţi să contribuie la pensia privată obligatorie cu 5,1% din salariul brut, iar din 2008 până în prezent circa 33 miliarde de lei, echivalentul a 7 miliarde de euro s-au strâns în conturi. La finalul lunii decembrie a anului trecut fiecare participant avea în medie doar 4.719 lei în contul de pensie, echivalentul a 1.039 euro, sumă insuficientă pentru a asigurarea unui venit decent la bătrâneţe.
Repetăm, această obligativitate este specific românească, nu are de-a face cu caracterul voluntar al contribuției statuat la nivel european. (Reperul îl puteți observa în poza de mai sus).
E vorba de comision
Guvernanții de acum trebuie să ajusteze, că să scoată din foc nu mai au cum, castanele aruncate în 2008. Astfel încât s-au declanșat o serie de discuții privitoare la reducerea contribuției la obligatoriul Pilon 2 de pensii PRIVATE. Liderul PSD, Dragnea a spus că vrea doar să elimine comisionul de 2,5% plătit timp de 10 ani fondurilor strângătoare de bani: „Din banii cu care contribuiți dvs., acești administratori privați opresc un comision de 2,5%. El a fost aprobat, decis, legiferat la început. Au spus: dați-ne acest 2,5% comision ca să ne organizăm, constituim. Discutăm de 10 ani. În 10 ani de zile au fost suficienți bani și i-au ajutat să se organizeze. Eu cred că e suficient. Acești bani să nu mai fie luați din contribuția dvs., e foarte simplu. Dumneata dai 100 lei la fondul X, la pilonul 2, și nu se acumulează decât 97,5 lei. Adică vrem să vă dăm mai mulți bani, asta e tot. Nu e nicio acțiune îndreptată împotriva administratorului pentru fondurile de pensii, nu se naționalizează, e vorba de eficientizare, de aceste reglaje… ceea ce cred că nu e rău”.
Pensiile private si obligativitatea voastra raman la locul lor
ALDE Dolj a venit cu un comunicat pe temă, pe care îl redăm mai jos: „Ne exprimăm încrederea că românii ştiu să facă diferenţa între zvonuri şi decizii bazate pe analize realiste în beneficiul lor. Nu este adevărat că vrem să desfiinţăm pilonul II de pensii, nu este adevărat că vrem să luam bani de acolo, ”pentru a putea plăti pensii, salarii majorate şi pensii speciale”.
Contribuţiile românilor la pilonul II de pensii nu vor fi în niciun fel afectate. Ceea ce este deja acolo, rămâne acolo. Cerem răspândacilor de panică nejustificată să înceteze cu decredibilizarea oricărei propuneri de analiză a politicilor publice venite din partea Guvernului. Toate aceste zvonuri alarmiste nu au nicio fundamentare. Cei care alimentează asemenea zvonuri dau dovadă de iresponsabilitate faţă de români.
Discuţiile cu privire la pilonul II de pensii sunt la nivel de analiză. Acestă analiză este una care vizează exclusiv interesul şi siguranţa cetăţenilor. Nu se va lua nicio decizie care să afecteze contribuţiile pe care românii le-au făcut până în acest moment. Nu a fost luată nicio decizie. Sub nicio formă nu există ideea desfiinţării sau marginalizării pilonului II de pensii.
Preocuparea noastră este aceea de a oferi românilor alternative care să contribuie la creşterea, acum şi în viitor, a nivelului de trai. Vom lua decizii nu în funcţie de presiuni, ci în urma dialogului şi dezbaterii publice pe bază de argumente, cu toţi cei interesaţi cu adevărat de subiectele de pe agenda guvernării”.