fbpx

Polițista olteancă, exemplu pentru o țară întreagă!

Într-o perioadă de criză, în care mulți dau dovadă de ignoranță, o tânără polițistă arată că respectul nu cere de mâncare!

O cheamă Alexandra, este olteancă din Făurești, județul Vâlcea, și este fix omul legii de care vrei să dai pe stradă, indiferent de situație. Are 21 de ani și a devenit un exemplu pentru întreaga țară. Într-o perioadă în care tinerii stau în casă pentru bătrâni, poate chiar pentru acei bătrâni ce judecau greșit educația noilor generații, iată că o copilă reușește să ne arate tuturor că respectul nu cere de mâncare.

Medicii ce au rămas pe baricade să lupte pentru noi nu primesc doar aplauze de la balcoane, ci sunt salutați cu respect și din stradă, chiar de colegii lor din primele linii. Un doctor ieșit din gardă, luni de dimineață, în București, a fost oprit în trafic fiind la volan. Alexandra, polițista olteancă, i-a cerut actele și a luat poziția de drepți când acesta i-a prezentat legitimația de medic, și l-a salutat militărește.

Ea este Alexandra, polițista care a avut acea reacție admirabilă față de medicul pe care l-a oprit în trafic. Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineață, atunci când Alexandra a fost de serviciu în zona Unirii. Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul ușor întredeschis, de la o distanță sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:
– Bună dimineața! Vă rog să-mi prezentați adeverința sau declarația pe proprie răspundere și documentul de identitate! Vă rog, să le ridicați la nivelul geamului pentru a le putea vedea.
– Bună dimineața! Uitați cartea de identitate, iar aceasta este legitimația. Sunt medic, acum am ieșit din gardă și merg spre acasă.
În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziția drepți și a dus mâna la caschetă.
– Am onoarea să vă salut, domnule doctor! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră! CU RESPECT!
– Vă salut și eu, a spus medicul, făcând același gest. Vă rog frumos să aveți grijă de dumneavoastră. O zi ușoară!

Alexandra este promoția 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlinește 21 de ani. Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecție, salutul ei a fost însoțit și de un zâmbet. Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet!”, se arată într-un comunicat al MAI, prin care Alexandra a fost prezentată românilor.

În 3 minute poți să citești și: Demisii în masă ale medicilor! Tu ai lupta în locul lor?

BMC logoBuy me a coffee

Zahar la plic

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.
Summary
Polițista olteancă, exemplu pentru o țară întreagă!
Article Name
Polițista olteancă, exemplu pentru o țară întreagă!
Description
Într-o perioadă de criză, în care mulți dau dovadă de ignoranță, o tânără polițistă arată că respectul nu cere de mâncare!
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0 0