Polițiști bătuți, după ce au încercat să intervină între doi soți care se certau!

Claudia Grosu

Polițiștii din două patrule au fost agresați de bărbatul nervos

Un bărbat din Pitești a fost dus la Poliție și este cercetat pentru ultraj, după ce, joi seară, a agresat doi agenți care au intervenit în ajutorul soției acestuia, care ceruse ajutor pentru că era amenințată cu moartea, scrie Libertatea.

Incidentul a avut loc, joi seară, într-un bloc din cartierul Găvana. Potrivit anchetatorilor, între cei doi soți a izbucnit un conflict, iar la un moment dat bărbatul a agresat-o pe soție, moment în care femeia a sunat la 112.

Ce spune IPJ Argeș

„La faţa locului au intervenit cu operativitate poliţiştii de ordine publică (…), prima patrulă găsind uşa imobilului deschisă, iar din interior femeia în cauză, de 38 de ani, care solicita ajutorul, relatând aceleaşi aspecte sesizate anterior”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Prima patrulă, formată din polițist și polițistă, a solicitat sprijinul și a pătruns în imobil. Aici, bărbatul nu s-a supus solicitărilor polițiștilor, care au încercat să îl imobilizeze. Mai mult, individul s-a opus și l-a lovit pe polițist.

A lovit si un polițist din a doua patrulă!

În același timp, a sosit a doua patrulă, iar bărbatul a continuat să se opună, lovind și un polițist din a doua patrulă înainte de a fi imobilizat. Agresorul a fost dus la sediul Poliției, iar cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Atât agresorul, cât și cei doi polițiști, au fost consultați de un echipaj medical.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.