fbpx
6.1 C
Craiova
luni, noiembrie 29, 2021

Portretul robot al fetiței care a fost găsită moartă și incendiată în Arad a fost realizat

Procurorii fac apel la populație pentru a găsi victima crimei care a îngrozit România

Procurorii fac apel la populație pentru a reuși să o identifice pe fetița de aproximativ 6 ani găsită moartă și incendiată sâmbătă, lângă un cimitir din Arad. Specialiștii au reușit să-i facă un portret robot și încearcă acum să o identifice.

„Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost sesizat despre faptul că, în municipiul Arad, în cartierul Bujac, în vecinătatea cimitirului, pe un drum lăturalnic – agricol, a fost identificat un fragment dintr-un membru inferior drept, de natură umană, parţial carbonizat şi că despre acest eveniment au fost anunţaţi prin serviciul SNUAU 112, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul P.M.Arad – Secţia 1 Urbană Vlaicu.
După ce au ajuns la faţa locului, aceştia au constatat că cele sesizate se confirmă, anunţând echipa operativă din cadrul I.P.J.Arad – S.I.C.

Aceştia ajunşi la faţa locului, după izolarea locului faptei şi primele verificări efectuate, la o distanţă de aproximativ 50 metri de locul în care a fost găsită laba piciorului, a fost identificat şi cadavrul, care prezenta urme de carbonizare în parte inferioară şi lipsa membrelor inferioare. Zona în care a fost descoperit cadavrul a prezentat urmele unei incendieri.

Lucrătorilor de poliţie primii sesizaţi la locul faptei li s-a comunicat să marcheze locul faptei şi să efectueze doar acte de urmărire penală urgente, conform disp. art.306 al.1 şi C.p.p., în sensul strângerii datelor şi informaţiilor cu privire la existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor, care au legătură cu fapta, cu respectarea dispoziţiilor art.100 şi 101 C.p.p., referitoare la administrarea probelor şi principiul loialităţii administrării acestora. De asemenea s-a transmis lucrătorilor de poliţie judiciară să efectueze investigaţii specifice pentru identificarea tuturor camerelor de supraveghere amplasate pe spaţii private sau publice, în vederea eventualei valorificări ale imaginilor stocate.

În cauză s-a început urmărirea penală „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, faptă prev. de art.188 al.1 C.pen, profanarea de cadavre sau morminte, faptă prev. de art.383 al.1 C.pen. cu aplic. art.38 al.1 C.pen. privind concursul real de infracţiuni. Prin ordonanţa din data de 01.11.2021 s-a dispus extinderea cercetărilor privind infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 199 al. 1 C.p. în condiţiile art. 188 al. 1 C.p. şi profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 al. 1 C.p., cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.

S-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu precizarea că datorită întunericului aceasta a fost întreruptă şi continuată în data de 31.10.2021. De la faţa locului au fost prelevate mai multe urme, respectiv: depozit subunghial de la ambele mâini cât şi laba piciorului drept; un fir de păr de cca. 22 cm, identificat în pumnul închis al mâinii drepte; articolele de îmbrăcăminte, parţial afectate de foc; elastic pentru prinderea părului; piese osoase carbonizate, cât şi material carbonizat aflat sub cadavru, toate acestea fiind descrise în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului.

Urmează a fi dispuse expertize complexe genetice-judiciare, fizico-chimice, toxicologice.
Prin ordonanţa din data de 30.10.2021 s-a dispus efectuarea unei autopsii a cadavrului neidentificat la nivelul SJML Arad. În urma efectuării autopsiei medico-legale la care au participat şi organele de cercetare penală delegate în cauză s-a stabilit de către medicul legist că victima este de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani, că moartea a fost violentă şi s-a datorat posibil unui traumatism cranio-cerebral acut cu prezenţa unui hematom subdural, data morţii datează cu 24-48 ore anterior găsirii cadavrului.

Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad efectuează investigaţii pentru identificarea şi vizionarea imaginilor stocate de camerele de supraveghere atât private cât şi publice din vecinătatea zonei în care a fost găsit cadavrul victimei. De asemenea, organele de poliţie delegate verifică, cu sprijinul D.G.A.S.P.C., minorii instituţionalizaţi cât şi dispariţiile de minori înregistrate la nivel naţional.

Atât cu ocazia cercetării la faţa locului cât şi după reluarea acestora, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere. Urmărirea penală continuă. De asemenea s-a reuşit în urma toaletării cadavrului, obţinerea unei fotografii în care sunt vizibile toate semnalmentele victimei, atât din faţă cât şi din profil. În baza art. 196 al. 2 C.p.p. procurorul de caz a autorizat publicarea de către mass media a fotografiilor victimei în vederea identificării acesteia.

Victima omorului găsită în 30.10.2021 în Arad, cartierul Bujac, pe o stradă lăturalnică , lângă cimitir , victima avea aproximativ 5-6 ani şi 1,10-1,20 m înălţime, ochi căprui, păr şaten aproximativ 25 cm , decesul survenind în urmă cu 1-2 zile înainte de data găsirii cadavrului”, potrivit Ministerului Public.

Un pescar a fost la un pas de moarte! Mașina în care dormea a plonjat în apă

Craiova. Un motociclist a fost accidentat mortal!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles