Antrenorul a făcut anunțul în direct: „E imposibil în momentul de față”
Edi Iordănescu nu a semnat un nou contract cu naționala României, după ce s-a terminat campania de la turneul final din Germania. Se zvonește că antrenorul are oferte din lumea arabă, iar asta l-ar determina să nu accepte propunerea FRF.
Posibilul înlocuitor al lui Edi Iordănescu a refuzat naționala României
În cadrul unei emisiuni de la Digi Sport, Daniel Pancu a fost propus ca un posibil înlocuitor al lui Edi Iordănescu. În prezent acesta ocupă funcția de antrenor la reprezentativa U21 a naționalei României. Nu este exclus ca antrenorul să facă pasul la echipa mare, însă acesta spune că este imposibil să se întâmple asta. Daniel Pancu spune că nu are cum să antreneze prima reprezentativă, iar posibilitatea de a fi el selecționer nu există.
Acesta nu deține licența PRO, iar asta îl face să creadă că este imposibil ca el să preia naționala, însă poziția de selecționer este o dorință de a sa. Acesta a menționat și faptul că federației îi va fi foarte greu să-i găsească un înlocuitor lui Edi Iordănescu, dar naționala va merge mult mai bine fără acesta.
Declarație Daniel Pancu
„Nu există! E imposibil în momentul de față, crede-mă. Efectiv nu am cum să antrenez, în primul rând. Nu am licență. Nu e doar asta! A fost Rădoi (n.r. selecționerul României fără licență PRO), dar erau alte vremuri. Îmi doresc la un moment dat, dar, acum, iți spun eu că e imposibil. Nu am auzit nimic (n.r. despre alti candidați). Paradoxal, echipa va fi mai bună. Dar un înlocuitor de genul lui Iordănescu va fi foarte greu de găsit. Îmi permit să îmi spun și eu punctul de vedere. Cu siguranță vor aduce pe altcineva, dacă pleacă Iordănescu, dar poate nu pleacă”, a declarat Pancu, pentru sursa anterior citată.
