Ca și Noe, și GeNOE are fir direct cu cel supranumit „Bărbosul”, care i-a comunicat că gata, pleacă ploile!
„După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. Și a făcut Noe toată câte i-a poruncit Dumnezeu” (pasaj din Facerea, Geneza).
Însă Noe ăsta a avut mare noroc deoarece nu a avut parte de locul supranumit pasajul de la Bariera Vâlcii, pe care muncitori harnici l-au asfaltat astfel încât la fiecare ploaie de vară se formează o veritabilă piscină. Aici arca lui ar fi crăpat în patru. Doar Arca lui GeNOE, personaj autohton, nu biblic, rezistă la fiecare răpăială pe care o aruncă Bărbosul.
Dar de-acum s-a isprăvit cu ploile. GeNOE a primit înștiințarea pe firul roșu, direct de la sursă, și ne-a comunicat-o și nouă: „Am informații că nu mai plouă!”
Un craiovean intra in topul celor mai ciudate moduri de a muri!