Universitatea Craiova își betonează defensiva. Unul dintre jucătorii de bază și-a prelungit contractul cu încă un an.
Renato Kelic și-a dat acordul scris să rămână la Universitatea Craiova până în vara lui 2019. Clubul s-a arătat încântat de decizia jucătorului și a scris pe site-ul oficial: „Îi mulţumim fundaşului nostru central croat şi îi urăm cât mai multe performanţe în sfântul tricou alb-albastru!”
Kelic a prelungit contractul cu Universitatea până în 2019
Kelić a început fotbalul la juniorii grupării din prima ligă croată HNK Cibalia. A fost cumpărat de formația Slovan Liberec, câștigând titlul de campion al Cehiei în sezonul competițional 2011 – 2012. A jucat apoi în Italia pentru Padova și în Ungaria la FC Puskas Akademia. I s-a cântat de 45 de ori imnul Croației, purtând banderola de căpitan la toate nivelele importante de juniori, de la Under – 16 la Under – 21. A debutat pentru clubul nostru la data de 10.09.2016, în partida cu CFR Cluj, din deplasare.
În actualul sezon competițional, Kelic a îmbrăcat tricoul Științei în 19 meciuri (17 în sezonul regulat al Ligii I Betano și două în UEFA Europa League contra celor de la AC Milan). A marcat un gol și un autogol contra celor de la FCSB, la Severin, partidă încheiată 2-5.
Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco. Partida contează pentru etapa 22 a Ligii 1.
Spune-ne! Tu de unde ajungi la stadionul „Ion Oblemenco” pentru Craiova – CFR Cluj!