Premieră într-un județ din România: operație pe creier cu pacient conștient

Claudia Grosu

Despre prima operație cu pacient conștient: „I s-a cerut să numere și i s-au arătat imagini”

Premieră în Bihor. Un pacient diagnosticat cu tumoră cerebral a fost treaz în timpul intervenției chirurgicale. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost salvat. Acesta a fost treaz și conștient în timpul procedurii.

Medicii au depistat o tumoră cerebrală de 2 centimetri, situată la nivelul lobului temporal strâng. S-a dispus rezecția tumorală cu ajutorul microscopului. Fiindcă tumora se afla într-o zonă cu funcționalitate importantă, echipa operatorie a optat pentru utilizarea în premieră a unei tehnici de anestezie speciale, numită „asleep-awake-asleep”, adică adormit-treaz-adormit.

Cum va fi vremea de Paște și de Florii, în Oltenia

Pacient conștient în timpul operației: „A fost stimulat să vorbească”

„Așadar, la începutul intervenției, pacientul a fost adormit, iar după efectuarea procedurii până la nivelul durei mate, pacientul a fost trezit. Echipa a început astfel partea de rezecție a tumorii cu pacientul treaz pe masa de operație.

Pentru a localiza cu precizie traiectul de intrare, pacientul a fost stimulat să vorbească de către psihologul din cadrul secției de neurologie. Acest lucru în timp ce medicii neurochirurgi interveneau asupra tumorii. Pacientului i s-a cerut să numere și i s-au arătat imagini, capacitatea acestuia de a răspunde și de a reacționa, ajutându-i pe medici să identifice punctele de incizie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Lisa Crăiuț.

Tumora a fost îndepărtată cu succes, iar pacientul a fost anesteziat din nou, pentru a se putea coase incizia. Operația a durat 4 ore și a decurs bine, fără incidente. Pacientul nu își va putea aminti momentele în care era conștient din timpul intervenției.

„Această premieră medicală a fost posibilă datorită strânsei colaborări”

„Pacientul a fost operat în data de 27 martie, în cadrul secției de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Această premieră medicală a fost posibilă datorită strânsei colaborări dintre Secția Clinică Neurochirurgie, Secția Clinică ATI și psihologul din cadrul Secției Clinice Neurologie I, iar echipa operatorie a fost coordonată de către Dr. Alin Blaga, medic primar neurochirurgie”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al SCJUBH.

În momentul de față, pacientul este în stare stabilă, urmând să continue tratamentul oncologic.

TAGGED:
Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.