Atacantul are planuri mari cu echipa patronată de Adrian Mititelu
Claudiu Bălan s-a reîntors la FCU Craiova, după o pauză de 2 ani. Imediat după ce a fost prezentat pe rețelele de socializare, acesta a oferit și o primă reacție.
Prima reacție a lui Claudiu Bălan, după revenirea la FCU Craiova
Acesta spune că se simte de parcă nu ar fi plecat niciodată de la echipa patronată de Adrian Mititelu. Atacantul declară că în mintea sa este doar promovarea, iar nivelul echipei nu este de Liga 2 a. Bălan a avut și un mesaj pentru suporteri, în care i-a îndemnat pe aceștia să vină la stadion.
„Mă simt de parcă nu aș fi plecat de loc. Au trecut repede 2 ani, În mintea mea este doar promovarea și va fi un an greu. Nivelul Universității Craiova nu este de Liga 2 și trebuie neapărat să promovâm. Sunt prezent de căteva zile la antrenamente, mulți din colegii vechi sunt și acum la echipă, a fost o revedere emoționantă, sper să începem în forță acest sezon și din primele etape să arătăm că suntem principala favorită. Obiectivul este promovarea. Trebuie să muncim ca o familie și să avem un avans de puncte din primele etape. (nr. despre suporteri) Să vină la stadion să fim uniți și cu sprijinul lor o să reușim să-i facem fericiți.”, a declarat Claudiu Bălan pentru site-ul FCU Craiova.
Mesajul celor de la FCU Craiova
„Bine ai revenit, Claudiu Bălan!
Cladiu Bălan a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani cu FCU 1948.
Atacantul central de picior drept a fost juniorul FCU 1948 de la vârstă de 9 ani, evoluând timp de 20 de ani la grupele de juniori și la prima echipă, până în anul 2022.
Claudiu Bălan a mai jucat la clubul grec PAS Giannina în perioada 2022-2024.
Claudiu Bălan a contribuit la fiecare promovare a echipei din Liga a IV-a până în SuperLiga.
Mult succes, Claudiu, și cât mai multe reușite în tricoul FCU 1948.”, au scris cei de la FCU Craiova.
