Cei doi jucători de la Universitatea Craiova, Alexandru Băluță și Nicușor Bancu, au fost ignorați de selecționer. Clubul oltean ia atitudine!
Alexandru Băluță și Nicușor Bancu sunt singurii jucători de câmp care nu au evoluat nici măcar un minut în dubla amicală cu Turcia și Olanda. Explicația lui Cosmin Contra a fost cel puțin bizară: „Desfășurarea jocului nu mi-a permis să-i arunc în luptă”.
Suporterii olteni apreciază că mai multe ar fi motivele care l-au determinat pe selecționer să-i umilească pe jucătorii de la Universitatea Craiova: faptul că este dinamovist, că a dorit să se răzbune astfel după ce anul trecut, în play-off, Craiova a pus capăt visului său de a deveni campion cu Dinamo, după 2-2 la Severin. Totodată, sunt voci care susțin că modul în care Cosmin Contra s-a comportat cu cei doi mijlocași de la Universitatea Craiova ar fi o pedeapsă aplicată clubului oltean, care nu a acceptat ca stadionul Ion Oblemenco să fie inaugurat cu amicalul naționalei cu Turcia.
Conducătorul de la Universitatea Craiova: „Suporterii se simt jigniți”
Pentru DigiSport, președintele oltenilor, Marcel Popescu, a spus: ”Ce reacție să mai avem noi? Gică Popescu a spus totul! Suporterii olteni, pe toate site-urile, dar și restul fanilor echipei naționale, sunt dezamăgiți că cei doi fotbaliști craioveni n-au jucat deloc. Asta înseamnă că se simt jigniți de faptul că cei doi jucători au fost singurii dintre convocați care nu au jucat deloc”. Practic, Alexandru Băluță și Nicușor Bancu nu doar că nu au jucat deloc sub tricolor, dar au ratat și partida inaugurală de pe stadionul Ion Oblemenco.
În prealabil, Gică Popescu declarase: ”Sper să nu se supere Cosmin, dar, în seara aceasta, am avut senzația că nu a realizat că e antrenorul echipei naționale. A chemat jucători pe care nu i-a băgat deloc în ambele meciuri. Cred că singurii pe care nu i-a băgat sunt cei doi jucători ai Craiovei, Bancu și Băluță. Dacă tot chemi jucători la echipa națională, atunci trebuie să-i bagi în meciurile amicale. Băluță e unul dintre cei mai în formă jucători din campionat. Cosmin trebuie să realizeze că nu mai este antrenorul lui Dinamo. Este antrenorul echipei naționale”
Dezbatem pe facebook.
