fbpx

PSD a lăsat PRO România Craiova fără membri!

Olguța Vasilescu a mai dat o lovitură: 428 de membri PRO România au decis să facă pasul către PSD Craiova!

După ce viceprimarii orașului au fost aleși așa cum a dorit, chiar și în ciuda unei majorități aparente a altor partide, Olguța Vasilescu a mai făcut o mișcare favorabilă pentru PSD filiala Craiova. 428 de membrii ai PRO România s-au alăturat PSD. Nu este vorba despre o alianță electorală, ci despre o alegere, a spus primarul Craiovei.

Nu este alianță electorală, ci pur și simplu cei 400 de membri au vrut să se alăture PSD Craiova, in frunte cu președintele Cătălin Resceanu“, a declarat Olguța Vasilescu, in cadrul unei conferințe de presa.

Cătălin Resceanu, președintele PRO România Craiova, a confirmat spusele Olguței Vasilescu și a reușit să-și motiveze alegerea: „Împreuna cu 427 de membri PRO România am decis să facem pasul către PSD, din dorința de a construi, împreuna cu doamna Primar Lia Olguța Vasilescu, un oraș în care termenii de Smart City și Green City, să nu mai fie doar la stadiul de dorințe. În 27 septembrie, câteva mii de oameni ne-au dat votul tocmai pentru a implementa proiectele pe care le-am promis în campania electorală. PSD Craiova este garanția că ceea ce am promis se va și întâmpla. Mergem înainte să dezvoltăm Craiova!”, a scris Resceanu pe Facebook.

Pro România Dolj a reacționat la scurt timp după ce informația a ajuns în mediul online: „
PSD Craiova se umple de ridicol dacă crede că PRO România Craiova înseamnă Cătălin Resceanu și 11 membri dați afară după alegerile locale. Având în vedere anunțul pompos făcut în această după amiază de Lia Olguța Vasilescu, Președintele PSD Craiova, care s-a lăsat păcălită de o grupare de duzină dată afară din PRO România după ce a obținut un rezultat nesatisfăcător la scrutinul local din 27 septembrie 2020, aducem câteva informații lămuritoare pentru alegători: 1) PRO România Craiova nu a avut niciodată 400 de membri activi. 2) Cătălin Resceanu nu este președintele PRO România Craiova. 3) După alegerile locale Biroul Politic PRO România Craiova a fost dizolvat de către coordonatorul PRO România Dolj iar noul coordonator al organizației municipale este domnul Jan Nicola. 4) Nu este prima dată când lideri locali ai PSD anunță transferuri în masă de la PRO România, care s-au dovedit niște minciuni aruncate aiurea”, a fost mesajul Pro România Dolj.

VIDEO: Fată de 18 ani, bătută crunt de un puști frustrat!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0