Tensiunile ating cote înalte înainte de FCSB – Universitatea Craiova, iar un titular trece printr-o situație delicată!
Un scandal a erupt la FCSB, după ce doctorul echipei a declarat că Siyabonga Ngezana este apt de joc, în timp ce fundașul sud-african a susținut că nu este complet recuperat și a refuzat să intre pe teren. Florin Prunea este de părere că Ngezana și doctorul, care au avut un conflict, nu vor mai putea colabora vreodată.
Probleme cu un titular, înainte de FCSB – Universitatea Craiova: „Nu mai pot lucra niciodată împreună”
„Aici sunt două probleme mari de tot. În primul rând, din momentul de față, Ngezana cu doctorul de la FCSB nu mai pot lucra niciodată împreună. Eu, dacă sunt jucător, în dimineața asta, după declarația asta, mă duc la doctor și îi zic: ‘Alo, ce e asta?’. A doua mare problemă este că e o tâmpenie. Este ilegal. Nu ai cum să îl amendezi 10.000-15.000.
Gigi Becali are o strategie clară: „Pe mine mă interesează doar CFR Cluj și Craiova”
Pentru ce să îl amendezi?Poți să-l amendezi că nu vine la antrenament, că nu se îmbracă în echipamentul clubului, că ia cartonaș roșu sau dacă ai dovada că se dă lovit, dar nu cred că este cazul. El, ca jucător, are dreptul să ceară un control independent de la un alt doctor”, a declarat Florin Prunea, la Iamsport.
Gigi Becali susține că Siyabonga Ngezana va fi amendat. „Ngezana nu știu ce probleme are, mi se pare că-i dă amendă 10-15 mii de euro. Doctorul zice că n-are nimic, dar el zice că nu e refăcut total. Bine, mă, atunci ia o amendă”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport, după egalul cu Farul.
