Un profesor a violat o elevă pe biroul din sala de curs!

Claudia Grosu

Minora și-a apelat prietenul, iar acesta a auzit toate icnetele şi gemetele în direct! Baiatul a găsit-o goală şi aproape inconştientă

O minoră a fost violată de profesorul ei în sala de curs. Fata a avut telefonul deschis, iar prietenul ei a auzit totul. Totul a avut loc într-o sală a Clubului Copiilor din Hârlău. Agresorul a „convins” minora cu un pahar de vodcă şi o ţigară fină * cele câteva minute de extaz l-au trimis după gratii.

„Miercuri, 25 mai a.c., magistraţii de la Judecătoria Hârlău au respins solicitarea agresorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, inculpat fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Cel în cauză era profesor coordonator la Clubul Copiilor în cadrul atelierului de desen şi pictură şi a profitat din plin de poziţia sa. În după amiaza de 9 februarie, imediat după încheierea cursului, a convins-o pe eleva de 15 ani să mai rămână un pic în atelier”, notează ziarulevenimentul.ro.

Potrivit sursei citate, acesta a servit-o cu un pahar de vodcă şi o ţigară fină. Neobişnuită cu aşa ceva, fata s-a ameţit, devenind o victimă sigură. Agresorul a dezbrăcat-o, a pus-o cu fundul pe birou, după care au urmat câteva reprize de sex oral. În tot acest timp, profesorul îi făcea promisiuni elevei şi insista ca ea să nu spună nimănui despre episodul respectiv. Ghinionul său: fără să-şi dea seama, minora şi-a apelat prietenul, acesta a auzit toate icnetele şi gemetele în direct, s-a revoltat şi a sunat la poliţie, apoi a venit şi el la faţa locului pentru a-şi ajuta iubita.

A ajuns înaintea agenţilor, a spart cu un bolovan geamul de la uşa de acces şi a pătruns în atelier chiar în momentul în care profesorul se încheia la pantaloni. Fata zăcea goală, întinsă pe birou şi aproape inconştientă. Poliţiştii l-au încătuşat pe profesor, apoi, a doua zi, criminaliştii au mai strâns ceva probe, respectiv o clamă de păr şi câteva fire de la lenjeria intimă a fetei. Lucruri care mai erau încă pe biroul unde se consumase scena erotică.

Procurorii nu s-au grăbit cu întocmirea rechizitoriului, au mai căutat şi alte dovezi incriminatorii pentru profesor. Alte două foste eleve au pus la dispoziţia anchetatorilor câteva printscreen-uri din 2017 în care profesorul este surprins făcând avansuri şi propuneri cu tentă sexuală. Argumente suficiente pentru ca magistraţii să decidă judecarea acestuia în stare de arest preventiv. Ca ultimă noutate: s-a mai găsit o persoană care să depună mărturie în legătură cu comportamentul profesorului. Pe inculpat îl aşteaptă zile grele şi, culmea ironiei, victima e încă virgină.

Dan Alexa, motivul despărțirii lui Reghe de Anamaria Prodan: „Nu am putut să trec peste acel moment”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.