Prognoza meteo: Zile de toamnă, cu temperaturi negative şi cu brumă în unele zone

După un episod de toamnă adevărată, cu temperaturi negative şi cu brumă în unele zone, vremea caldă  se întoarce. Până pe 29 septembrie, meteorologii anunţă maxime de 26-27 de grade în zonele de câmpie, iar ploile vor fi puţine în a doua jumătate a lunii septembrie.

În Oltenia, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 30 de grade, până spre 20 de grade în intervalul 18 – 21 septembrie. Apoi această medie va fi apoi în creştere, cu maxime de până la 26 de grade la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 13…14 grade în primele două nopţi, până spre 6 grade în jurul datei de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 12 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe, va fi mai ridicată în intervalul 18 – 20 septembrie.

Și pe litoral, în intervalul 18-21 septembrie,  vremea se va răcori, astfel că media va scădea spre valori în jurul a 18 grade. Ulterior, până spre sfârşitul intervalului de prognoză, temperatura aerului va creşte treptat, în medie, spre 23 de grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 16 grade în primele două nopţi, până spre 9 grade în data de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 14 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 18-21 septembrie.

La munte, regimul termic va marca o scădere de la o medie a temperaturilor maxime spre 6 grade în data de 20 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 24 septembrie, spre o medie diurnă de 16 grade, valoare ce se va menţine până spre sfârşitul lunii septembrie. Media temperaturilor minime va fi de 8 grade în prima zi, va scădea apoi până la -2 grade în 21 septembrie, urmând o creştere, spre 7 grade la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi mai ridicată în zilele de 18, 19 septembrie, respectiv 24-29 septembrie.

În 3 minute poți să vezi și: Buzatu, reactivat! Ce planuri de atac are și în cine investește la PNL Dolj

Atenție șoferi! Intră în vigoare schimbările la Codul Rutier

 Avocatul Poporului vrea radare fixe între localități

 Senatul a adoptat tacit proiectul prin care cei condamnați penal nu pot fi aleși în funcții publice

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *