Mihai Rotaru l-a vrut pe jucător la Universitatea Craiova, dar PSV Eindhoven e gata să facă transferul momentului!
Gigi Becali e gata să dea lovitura pe piața transferurilor și să îl vândă pe Darius Olaru. Mijlocașul poate pleca în Olnda, iar FCSB ar urma să câștige peste 5 milioane de euro în urma acestei mutări. Negocierile serioase pot începe imediat după ce trupa din Capitală obține calificarea în grupele unei competiții europene.
Darius Olaru, dorit de PSV Eindhoven
Olandezii anunță faptul că pe lista cluburilor care sunt interesate de Darius Olaru se află și PSV Eindhoven. Totuși, momentan, cei din conducere nu au înaintat încă o ofertă concretă. Totul este la nivel de discuții, pentru că jucătorii români nu prea se adaptează în străinătate. Avantajul unui astfel de transfer este prețul.
„Deși există interes pentru Robin Gosens, un transfer nu pare realizabil din motive financiare. PSV ia în considerare și venirea lui Darius Olaru din campionatul României, dar nu s-au făcut pași concreți încă”, au notat jurnaliștii de la voetbal.headliner.nl.
La un pas de PSV Eindhoven, Darius Olaru a fost dorit și de Mihai Rotaru, la Craiova
Înainte ca Darius Olaru să ajungă la FCSB, Mihai Rotaru l-a vrut la Craiova. Patronul alb-albaștrilor nu a fost dispus să plătească suma de 600.000 de euro. Atât cerea Gaz Metan pentru jucător, în anul 2020. Acum, mijlocașul a devenit unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1.
7 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit transfermarkt.com. Mijlocașul a jucat pentru FCSB în 9 partide, în acest sezon, și a reușit 7 goluri și 3 pase decisive. Cifrele sunt foarte bune, pentru un fotbalist care a ieșit în evidență și în cupele europene. El are doar 26 de ani, este în plină formă și poate prinde transferul carierei, dacă PSV se decide să îi facă o ofertă lui Gigi Becali.
