12.3 C
Craiova
miercuri, septembrie 28, 2022

Rădoi îi spune „PA” lui Papp: „Va trebui să plătească. Aducem un fundaș central”

Mirel Rădoi l-a făcut praf pe Paul Papp. Lista cu fundași pentru Rotaru!

Un incident nefericit pentru CS Universitatea a avut loc în timp ce jucătorii mergeau spre vestiare. Paul Papp a văzut cartonașul roșu în afara terenului, iar Rădoi a fost nevoit să îl scoată pe Koljic și să îl trimită în teren pe Martic. În urma incidentului de pe culoar, Sorin Cârțu s-a supărat foarte tare și ar fi părăsit stadionul.

La finalul meciului cu Hapoel Beer Sheva, Mirel Rădoi nu s-a ferit să-și arate dezamăgirea și l-a criticat dur pe Paul Papp. Antrenorul spune că fundașul central va fi amendat pe măsura faptelor sale, urmând ca șefii clubului să mai transfere un apărător.

Sunt foarte supărat pe Paul. Dacă ar fi fost în timpul partidei o poziționare greșită, un fault, astea se pot remedia după, dar sigur e cel mai important meci al clubului în ultimii 20-30 de ani și ajungem într-o situație din asta… mai erau 3 minute înainte să înceapă repriza și am aflat că suntem în 10. A trebuit să renunțăm la Elvir ca să putem să-l avem pentru partidele din campionat și să atacăm spațiile cu viteza lui Ivan. I-am spus lui Elvir că îmi pare rău, dar trebuie să iau acestă decizie pentru echipă. Absolut. Papp va trebui să plătească o amendă pe care o vom stabili împreună cu clubul. Nu vreau să fie vorba de o amendă de doar câteva sute sau mii de euro. Pentru asta trebuie să suferim cu toții. Va trebui să aducem un fundaș central măcar pe banca de rezerve, dacă nu titular. Problemele pot fi și în campiontul intern. Planurile astea se cam scutură acum, dar vom vedea, vom găsi soluții. Sper să nu fim nevoiți să schimbăm sistemul de joc cu Chindia din cauza acestor probleme, dar sigur vor fi schimbări de jucători pentru că au făcut risipă de energie”, a spus Mirel Rădoi, după meci.

Cestor, soluția ideală pentru apărarea lui Rădoi. Lista pentru Rotaru!

Andrei Prepeliță se pare că este extrem de supărat pe prestațiile anumitor jucători, iar 5 dintre cei nou-veniți au fost puși pe lista neagră și ar putea pleca de la FC Argeș, anunță Fanatik. Bryan Alceus, Julio Donisa, Enzo Celestine, Mike Cestor și Andreias Calcan sunt fotbaliștii care nu au fost la nivelul așteptărilor și ar putea să plece curând din Trivale.

Astfel, Cestor ar putea ajunge la CS Universitatea Craiova, ținând cont de faptul că Rădoi nu vrea neapărat un titular, iar Rotaru preferă să transfere fotbaliști liberi de contract.

O altă variantă ar fi Rachid Bouhenna, de la FCSB. Gigi Becali a spus că nu vrea să îl mai vadă în teren pe fundaș, iar Mihai Rotaru ar putea face o nouă înțelegere cu patronul roș-albaștrilor, poate chiar un schimb.

Pe bani, șefii clubului din Bănie l-ar putea transfera și pe Victor Dican (21 de ani), internaționalul U21 care a jucat toate minutele în acest debut de sezon pentru FC Botoșani.

Pe Dican l-am antrenat la lotul de tineret. Face 22 de ani. Chiar am vorbit cu domnul Iftime în momentul în care l-a luat la Botoșani de la U Cluj. Eu cred că dacă Victor Dican va mai juca un an de zile la acest nivel, să aibă meciuri în picioare săptămână de săptămână, anul viitor va fi un fundaș de bani mulți! Sincer. E un jucător serios și sigur, cu disciplină multă, așa cum îl știu, va ajunge la echipa națională mare”, a declarat Florin Bratu, conform sursei citate.

România-Liechtenstein
Euro 2024. Grupa de foc pentru România!

Cum ar arăta grupa dezastru pentru națională și care ar fi cea mai accesibilă posibil! Odată cu retrogradarea în grupa Read more

Devis Mangia
Mangia, acuzat din nou că ar avea bucurii la fotbaliști

Fostul antrenor al Universității Craiova a fost suspendat din funcția de selecționer! Un internațional s-a plâns că a fost victima Read more

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

31,152FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles