fbpx
5.2 C
Craiova
miercuri, aprilie 14, 2021

Râul Jiu, braconat la început de an!

Pescarii sunt afectați din ce în ce mai mult de acțiunile unor indivizi ce nu au de gând să respecte regulile!

- Advertisement -
- Advertisement -

Pescuitul ilegal a devenit ceva obișnuit în întreaga țară. Chiar dacă pescarii români au ajuns la nivelul în care respectă râurile și bălțile, iar pescuitul a devenit foarte ușor n sport foarte iubit iubit în toate județele României, unii oameni nu respectă aceste lucruri și nu vor să înțeleagă că braconajul piscicol are efecte destul de grave asupra comunității.

Patru bărbați au fost prinși de polițiști în timp ce pescuiau în râul Jiu, cu ajutorul a doua plase monofilament tip setcă, folosindu-se de două bărci pneumatice. Când au văzut agenții, indivizii au fugit într-o zona cu vegetație deasă, abandonând atât bărcile cât și plasele tip setcă.

Potrivit IPJ Gorj, au fost identificate persoanele în cauză, respectiv, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 62 de ani, din comuna Plopșoru, orașul Turceni și municipiul Târgu Jiu, iar în prezența paznicului de vânătoare, au fost scoase din râul Jiu cele doua plase monofilament, care conțineau mai multe specii de pești.

S-a procedat la identificarea plaselor monofilament, stabilindu-se că acestea au o lungime de 50 m fiecare, o lăţime de 2,5 m şi dimensiunea ochiului de plasă de 7,5 x 7,5 cm, în care se află cantitatea de 25 kg peşte de diferite specii ( 4 kg știucă, 16.5 kg caras, 4.5 kg crap). De asemenea, la faţa locului a fost identificate și cele doua bărci și un minciog. Cantitatea de 25 kg pește identificată în plase a fost predată paznicului de vânătoare, care a eliberat peștele în habitaclul său natural, iar uneltele folosite au fost ridicate în vederea confiscării”, informează polițiștii gorjeni.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm.

foto: gorj24.com

VIDEO! Crimă la Daneți! „Îl omorâră câinii, bă vere, bă!”

Întoarcere spectaculoasă după un an: „Victor Pițurcă va reveni”

The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

26,985FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -
spot_img

Latest Articles