Copilăria nu ți-o dă vârsta, ci sufletul! Fii copilul pe care cineva l-a iubit, oricând, necondiționat!
Dacă fericirea și tristețea sunt sentimente relative, în jurul cărora oamenii au construit și dărâmat imperii, copilăria este cu totul și cu totul altceva. Copilăria înseamnă adevăr, puritate și blândețe. Un copil nu minte, nu uită momentele frumoase și iartă mai repede decât își poate imagina un om mare, care a uitat să mai zâmbească așa cum o făcea când începea vara.
Râzi ca un copil! Nimeni nu poate să oprească un copil din râs, indiferent de situație. Cine are puterea să-i spună unui copil cum să fie fericit? Cine e capabil să le șteargă de pe chip bucuria celor mici atunci când se joacă, atunci când își strâng în brațe părinții, bunicii sau frații sau cine are forța de a pune la îndoială un zâmbet rușinos completat de o privire blândă și plină de căldură? Nimeni! Râzi ca un copil, fii copil!
Plângi ca un copil! Durerea e diferită atunci când ești mic, pentru că lucrurile mici sunt cele care contează cel mai mult. Copiii nu se rușinează atunci când plâng, pentru că știu că ăsta e dreptul lor. Oamenii mari se feresc să-și arate slăbiciunea, dar lacrimile nu sunt doar ale oamenilor slabi sau ale copiilor, sunt ale tuturor celor care simt, sunt ale celor ce trăiesc și cine trăiește mai intens decât un copil? Plângi ca un copil, fii copil!
Copilăria nu ți-o dă vârsta. Nu ești copil doar atâta timp cât își pune cineva masa sau câtă vreme mergi la școală. Copil ești cât vrei tu să fii. Doar pentru că ai crescut, pentru că grijile și nevoile cresc și ele odată cu tine nu înseamnă că nu mai ai voie să fii copil. Oamenii au nevoie să copilărească, poate nu tot timpul, dar măcar din când în când e bine să fii copil.
Orice om mare s-a simțit cel mai iubit atunci când a fost copil. Indiferent că dragostea a venit din partea părinților, bunicilor sau din direcția unei rude sau a unui profesor, copilul din tine a simțit acest lucru, s-a simțit apreciat, protejat și niciodată singur. Oamenii mari se simt singuri destul de des, pentru că nu se mai lasă iubiți așa cum o făceau în copilărie. Lasă-te iubit ca un copil.
Lumea este a copiilor, este a tuturor copiilor din noi care vor să râdă, să plângă și să se simtă iubiți, fără strop de vinovăție. Lumea este a celor sinceri, a celor care nu uită momentele simple, clipele mici sau oamenii care i-au făcut să se simtă copii, măcar o dată. Fii copil, fii fericit!