Fotbalul românesc e încă în atenția lui Răzvan Lucescu! Antrenorul a contribuit la transferul iernii din Liga 1!
La vârsta de 33 de ani, Omar El Kaddouri își propune să câștige Superliga și Cupa României în primul său sezon la CFR Cluj.
Răzvan Lucescu l-a îndemnat să accepte imediat oferta lui Ioan Varga
Mijlocașul, care are în palmares peste 100 de meciuri în Serie A, reprezintă cea mai importantă achiziție din această iarnă în Superligă, cel puțin în ceea ce privește notorietatea. Marocanul a dezvăluit că Răzvan Lucescu, fostul său antrenor de la PAOK, l-a îndemnat să accepte imediat oferta lui Ioan Varga.
Florin Gardoș, presat de Reghe să semneze cu Anamaria Prodan
„CFR este o echipă mare în România, este o echipă care își dorește să câștige fiecare competiție, iar asta este foarte important pentru mine. Inclusiv antrenorul, care este italian, îl cunoșteam dinainte, și asta a cântărit foarte mult la această decizie.
Toți oamenii cu care am vorbit mi-au spus lucruri bune despre această echipă. Chiar și fostul meu antrenor, Răzvan Lucescu, după ce l-am întrebat, mi-a spus clar să vin, așa că iată-mă aici”, a spus Omar El Kaddouri într-un interviu postat de CFR Cluj pe rețelele de socializare, conform GSP.
„Vreau să câștig titluri, acesta este cel mai bun sentiment în fotbal, când câștigi titluri”
Omar El Kaddouri are planuri mari în actuala stagiune. Vrea ca CFR Cluj să o detroneze pe FCSB în Superligă, iar „feroviarii” să câștige și Cupa României.
„Pentru acest sezon, Cupa și campionatul. Pentru Cupă, echipa e în sferturi, iar în campionat este pe a doua poziție, nu foarte departe, deci cred că vom reuși să revenim. Sunt foarte optimist și pentru asta am venit. Vreau să câștig titluri, acesta este cel mai bun sentiment în fotbal, când câștigi titluri, pentru că numele tău face parte din istoria acelui club. De asta am venit aici și acesta îmi este țelul pentru acest sezon. Iar în următorul sezon să jucăm în Europa, pentru că a juca acolo este extraordinar”, a spus Omar El Kaddouri.
