Reabilitarea Colegiului Carol I se face cu bani de la CNI!

După stadionul „Ion Oblemenco”, un al doilea proiect de anvergură – reabilitatea Colegiului Carol I – se va face cu fonduri de la centru.

 

De-a lungul anului trecut a tot fost scoasă la licitație și de fiecare dată s-a împotmolit din cauza procedurilor birocratice ori a lipsei de oferte reabilitarea clădirilor Colegiului Carol I și a Operei Române Craiova. Se preconiza ca lucrările să fie plătite de la bugetul local.

 

În cursul acestei luni, proiectul a trecut în sarcina CNI. Anunțul l-a făcut primarul Mihail Genoiu: „La insistențele parlamentarilor PSD din Dolj, în special ale domnului președinte al PSD Dolj Claudiu Manda, reabilitarea Colegiului Carol I și Operei Române Craiova a fost inclusă în programul de guvernare și se va realiza cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții (CNI)”.

 

Peste 5 milioane de euro pentru reabilitarea Colegiului Carol I

 

Triumfător, Genoiu a adăugat: „Dacă cineva consideră că am dormit în perioada asta, dacă cineva consideră că nu am făcut tot ce trebuie făcut, eu vă spun că săptămâna asta am fost de două ori la CNI. Am depus adrese și documentația la Companie. Reabilitarea Colegiului Carol I și a Operei nu se vor face în variantă minimală, pentru că proiectele europene nu aveau voie să depășească 5 milioane de euro, ci în variantă maximală”.

 

Având în vedere timpul record în care a ridicat stadionul, cel puțin dacă facem comparația cu Sala Polivalentă, această trecere a reabilitării clădirilor la CNI ar trebui să reprezinte o garanție a lucrului bine făcut.

Zece dintre cele mai frumoase peisaje din România!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *