„Uniunea Europeană va arăta întregii lumi cât de mare e puterea democrației și libertății”
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a semnat, joi, cererea de aderare la Uniunea Europeană. Documentul va fi adresat preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron.
„Am semnat, împreună cu Președintele Parlamentului și cu doamna Prim-Ministru, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cetățenii au ales această opțiune. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental.
Contăm pe susținerea instituțiilor europene, care au fost alături de Moldova la bine și la greu în ultimii ani. Împlinind aspirațiile europene ale cetățenilor noștri, Uniunea Europeană va arăta întregii lumi cât de mare e puterea democrației și libertății. Dragi cetățeni, avem mult de lucru. Știm exact ce avem de făcut. Putem face asta împreună. Împreună suntem puternici”, a scris aceasta pe Facebook.
Documentul a fost semnat şi de către şefa Guvernului, Natalia Gavriliţa, şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Tot joi, şi Georgia a depus cererea de aderare la UE, după o decizie similară luată în urmă cu câteva zile de Ucraina, în contextul invaziei ruse de pe teritoriul său.
Nou centru de colectare ajutoare pentru refugiați la Sala Polivalentă Craiova
Prima putere din Europa care renunță la certificatul verde și la mască!