Revoltă online împotriva lui Rotaru. Ce surpriză video îi pregătesc suporterii frustrați!

Planul patronului de a umple stadionul cu Leipzig va fi dejucat de câteva zeci de cameramani în tribune.

 

Pentru a avea un stadion plin cu Leipzig, conducătorul clubului craiovean, Mihai Rotaru a hotărât să nu vândă drepturile tv pentru partida retur cu nemții. A contat și faptul că, după ce au văzut prestația alb-albaștrilor din meciul tur, televiziunile din Germania nu s-au îngrămădit cu oferte fabuloase, așa cum făcuseră italienii la meciul lui AC Milan de la Severin, de anul trecut.

 

Absența încasărilor din drepturi TV ar urma să fie suplinită din vânzarea de bilete. Dacă un bilet la meciul tur, din Germania, i-a costat pe suporterii craioveni 10 euro, la partida de pe Oblemenco doar dacă vor sta la peluze plătesc mai puțin. În rest sunt prețuri prohibitive. La tribuna a doua ar da 15 euro pe tichetul de acces pe stadion. La un stadion sold-out, cu o medie de 15 euro / tichet ar rezulta încasări de 450.000 euro.

Craiova – Leipzig, live pe facebook!

Fanii s-au revoltat inițial, când au văzut anunțul clubului că meciul cu Leipzig nu va fi transmis. Însă o parte dintre ei au început să se organizeze. Astfel, grupuri de 6-7 suporteri au pus mână de la mână pentru a plăti un bilet într-o zonă bună, iar unul dintre ei, cu cel mai șmecher telefon va avea privilegiul să meargă la meci. Nu să-l vadă, ci să-l filmeze. Așadar, facebook-ul va fi plin de meci în direct. Deja se caută trepiezi pentru câteva zeci de operatori.

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *