VIDEO! Primul penalty din istoria fotbalului comis de o rezervă aflata la incalzire!

VAR face minuni. Este pentru prima dată de când există fotbalul când o rezervă care nu a intrat pe teren contribuie decisiv la acordarea unei lovituri de la 11 metri.

Vineri, în Bundesliga 2, s-a dictat cel mai nebunesc penalti din istoria fotbalului. În meciul Kiel – Bochum, scor 2-1, oaspeții au egalat la unu dintr-o lovitură de pedeapsă acordată ca urmare a intervenției unei rezerve. După consultarea VAR-ului, arbitrul Timo Gerach a dictat penalti pentru vizitatori după ce un jucător al gazdelor, aflat la încălzire în spatele porții, a atins mingea aflată încă în teren.

Decizia a părut absolut bizară pentru toți cei prezenți, însă există prevedere în acest sens, prevăzută în reglementări. Regulamentul stipulează: ”În cazul unei întreruperi a jocului din cauza unei intervenții a unui oficial, a unei rezerve sau a unui jucător deja schimbat, jocul va continua cu o lovitură liberă directă sau o lovitură de pedeapsă”. Michael Eberwin, rezerva care a produs penalty-ul, s-a ales și cu un cartonaș galben.

In 3 minute poți să citesti și: FCU Craiova continuă parcursul perfect și simpu. Cetate schimbă liderul din C3!

Când începe montarea noului gazon de pe „Ion Oblemenco”

 Coșmarul lui Papură: „Dacă te duci la prostituate, la fel zici”

Victor Pițurcă: „Stați liniștiți, nu stau mult!”

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
The following two tabs change content below.
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.
Summary
VIDEO! Primul penalty din istoria fotbalului comis de o rezervă!
Article Name
VIDEO! Primul penalty din istoria fotbalului comis de o rezervă!
Description
Vineri, în Bundesliga 2, s-a dictat cel mai nebunesc penalti din istoria fotbalului. Ți se pare justă decizia?
Author
Publisher Name
https://3minute.net
Publisher Logo

Cosmin Cojocareanu

Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0 0