Rezultatele lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova: „Face parte din alt film!”

Claudia Grosu

Costel Gâlcă nu a obținut rezultatele așteptate la Universitatea Craiova, iar ultimul eșec a stârnit nemulțumiri

Antrenorul Costel Gâlcă nu a obținut rezultatele așteptate la Universitatea Craiova, iar ultimul eșec, 0-2 în deplasare cu Politehnica Iași în runda a noua a Superligii, a stârnit nemulțumiri considerabile în rândul suporterilor și al conducerii clubului din Bănie, conform Prosport.

Rezultatele lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova: „Face parte din alt film!”

Jurnalistul Alexandru Brădescu consideră că antrenorul, venit parcă dintr-un alt „film” decât cel al fotbalului românesc, a oferit satisfacție la FCSB atunci când nu a fost constant supravegheat de Gigi Becali, care era atunci în închisoare.

După un început promițător de sezon, Universitatea Craiova a început să aibă probleme sub comanda lui Costel Gâlcă. Fosta lideră a Superligii, echipa din Bănie, a fost învinsă de Dinamo și Politehnica Iași și nu a reușit să înfrângă Rapidul acasă. În urma acestor rezultate, fanii par să-și fi pierdut deja răbdarea.

Adrian Mutu, din nou antrenor! Are oferta în față

Costel Gâlcă are un singur obiectiv în acest sezon: câștigarea titlului sau plecarea. Totuși, performanțele sale recente au fost serios contestate după ultimele rezultate din Superligă. Cu două înfrângeri și o remiză, echipa se află în pericol de a ieși de pe locurile de play-off.

Ultimele rezultate și evoluții ale Universității Craiova au fost analizate în detaliu, iar despre Costel Gâlcă se spune că performează doar atunci când patronul echipei nu interveni. Așa cum s-a întâmplat la FCSB, când a obținut tripla cu Gigi Becali în închisoare.

„E greu de spus că Universitatea Craiova nu mai are șanse la titlu”

„Costel Gâlcă eu antrenor care face parte din alt film decât cel din fotbalul românesc. El a câștigat tripla cu FCSB, dar pentru că patronul nu era prin preajmă, asta a fost avantajul lui. Mihai Rotaru este un patron care se implică, știm asta. Șumudică a reușit la Astra, Gâlcă la FCSB, când patronii nu erau prin preajmă.

La Craiova era o problemă cu relația patronului Rotaru cu anumiți jucători, acum nu mai este așa. Este început de sezon, acum se joacă nu pe 3 puncte, ci pe 1,5 puncte. E greu de spus că Universitatea Craiova nu mai are șanse la titlu, Rapid la fel, FCSB la fel”, a spus jurnalistul Alexandru Brădescu.

Andrei Prepeliță, fost jucător al Universității Craiova și acum antrenor fără angajament după ce a fost demis de la Gloria Buzău, consideră că problema principală a echipei nu este Costel Gâlcă, ci mai degrabă absența unor jucători importanți din lotul oltean, precum Anzor, Koljic, Paradela sau Screciu.

„Le lipsesc jucători, Koljic, Anzor, Paradela. La Craiova este mereu presiune. Investesc mult, au adus jucători buni, își doresc să câștige campionatul, au toate condițiile. Au un antrenor bun, am lucrat împreună cu el, am luat trei trofee”, a spus și Andrei Prepeliță.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.