Tricolorii nu au scuze, pentru că România pare cea mai puternică națională din Liga Națiunilor – Liga C!
Pe data de 8 februarie, joi, de la ora 19:00, la Paris, se va desfășura tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2024-2025. Echipa națională a României va evolua în Liga C și va fi prima echipă în urna valorică de top.
România își află adversarele din Liga Națiunilor
Urna 1: ROMÂNIA, Suedia, Armenia, Luxemburg
Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe
Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar*, Estonia, Letonia
Tragerea la sorți va începe cu Liga D și se va încheia cu Liga A. În Liga C există o singură restricție, Azerbaidjan și Armenia nu vor putea face parte din aceeași grupă. Echipele vor fi extrase din urne în ordine. Mai exact, în fiecare grupă se va extrage câte o echipă din fiecare urnă, începând de la prima și până la a patra. Poziția în grupă va fi aceeași cu cea a urnei din care este extrasă, conform frf.ro.
Caleb Ekuban, la un pas să semneze cu FCSB!
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Edward Iordănescu nu va putea fi prezent la eveniment
Fazele finale sunt planificate pentru martie 2025. Selecționerul echipei naționale a României, Edward Iordănescu, nu va putea participa la eveniment deoarece încă se recuperează după o afecțiune sezonieră. În locul său, echipa națională a României va fi condusă de antrenorul secund, Ionel Gane.
UEFA Nations League 2024/25 va conta și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026. Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.