7.8 C
Craiova
sâmbătă, decembrie 2, 2023

România, la 90 de minute de EURO!

Băgăm autocarul în poartă, sau mergem acolo să luăm cele trei puncte? Ce strategie va alege Edi Iordănescu pentru România, care e cu un picior și jumătate la EURO

România e la un singur punct de EURO 2024. Naționala lui Edi Iordănescu a reușit să-și facă loc spre poarta calificării într-o grupă în care Elveția a făcut surprize, Israel s-a trezit peste noapte în război, iar Kosovo a fost mult sub așteptări.

România, la un egal de EURO!

Israel a remizat, scor 1-1, cu Elveția, într-un meci restant din cadrul Grupei I a preliminariilor EURO 2024. Israelienii au reușit să egaleze târziu, cu un gol validat de VAR în minutul 90. Și păstrează șanse de calificare la turneul final. Israelul luptă cu România pentru prezența în Germania.

Cele două contracandidate au meci direct sâmbătă, de la ora 21:45, pe Pancho Arena din Budapesta. Și există șanse ca echipa calificată să fie cunoscută după acest joc direct. Asta se va întâmpla doar dacă rezultatul îi va fi favorabil României.

Concret, România are patru puncte peste Israel înaintea meciului direct, ceea ce înseamnă că, dacă învinge sau obține un egal la Budapesta, este sigură de prezența la EURO 2024 din Germania.

Dacă trebuie să batem Elveția, e clar

În caz contrar, totul se va decide în ultima rundă. Cu o victorie a Israelului la Budapesta, România ar mai avea un singur punct avans și, pentru a fi la EURO, va trebui, aproape sigur, să o bată pe Elveția în această rundă. ”Tricolorii” nu prea pot spera că Israelul se va încurca în ultima rundă, pentru că adversar îi va fi Andorra.

Loading RSS Feed

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles