Papură se ceartă cu cine apucă, iar Sorin Cârțu cere transferuri și abia că le mai găsește scuze alb-albaștrilor!
Mihai Rotaru a plecat în vacanță, în Maldive, în timp ce clubul din Bănie a rămas pe mâna lui Marcel Popescu, Sorin Cârțu și Corneliu Papură. În timp ce finanțatorul alb-albaștrilor se relaxează, la Craiova tensiunile devin din ce în ce mai mare. După ce Nistor a răbufnit la meciul cu Astra, după ce antrenorul l-a schimbat, un alt incident a avut loc printre olteni.
Potrivit fanatik.ro, Papură se află în conflict cu un alt membru al staff-ului tehnic al Craiovei, după ce acesta a grăbit plecarea doctorului Claudiu Stamatescu. Tehnicianul ar fi într-o relație tensionată cu Robert Tufiși, antrenorul cu portarii.
Sorin Cârțu nu pare nici el deloc încântat de situația în care i-a lăsat Mihai Rotaru. Patronul Craiovei nu a numit un nou antrenor, nu a făcut transferuri, dar a plecat în Maldive după ce le-a betonat pozițiile lui Papură și Mamut.
„Nu vezi că mereu suntem puțin dezavantajați? Jucăm cu echipele care joacă înainte cu FCSB. Sunt înfrânte de FCSB, după vin toate montate să-și recupereze punctele. Se adună puncte, dar pierdem puțin teren. Mai e timp, sunt destule meciuri până se va definitiva podiumul și până la play-off, deci ai timp să mai îndrepți din ceea ce nu îți iese la un moment dat. Noi am acționat mai spre sfârșitul perioadei de transferuri până acum. Patronul a promis că se vor face niște transferuri, deci probabil se vor face. Era prin Maldive. Are nevoie de relaxare, la cât a pătimit și prin ce a trecut cu COVID-ul“, a spus Sorin Cârțu, la emisiunea Liga Digi Sport.
Marius Șumudică, la un pas să semneze!
Marius Șumudică, la un pas să semneze!
Neagoe, propus pentru banca alb-albaștrilor: „Patronul e cel care decide”