Rotaru, noi detalii despre transferul lui Filip Krastev!

Radu Alexandru
foto: facebook/Filip Krastev

Mihai Rotaru a dezvăluit ultimele noutăți în privința transferului lui Filip Krastev, fotbalist din grupul Manchester City!

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a vorbit despre mutările pe care încearcă să le realizeze, inclusiv cea a lui Filip Krastev. Fotbalistul face parte din grupul condus de Manchester City. Acesta valorează 4 milioane de euro.

Rotaru îl vrea pe Filip Krastev, dar se bate cu leii

În această perioadă de mercato, cei de la Universitatea Craiova au pus ochii pe Filip Krastev (21 de ani), un mijlocaș bulgar legitimat la Lommel. Gruparea belgiană este deținută de Consorțiul care o finanțează și pe Manchester City.

Întrebat despre posibilitatea ca mijlocașul bulgar să ajungă în Bănie, Mihai Rotaru a dat de înțeles că o astfel de mutare este greu de realizat la formația sa.

”Lucrurile sunt complicate, noi ni l-am dorit (n.r. pe Filip Krastev). Sunt opțiuni multe, pentru că e din grupul Manchester City, sunt și opțiuni din afara Europei. Oricât ai vrea, nu ai cum să concurezi cu salarii de 1,2 milioane de euro pe an. Poți doar dacă e un Mitriță și vrea să se întoarcă acasă”, a spus Mihai Rotaru, potrivit digisport.

4.000.000 de euro este cota de piață a lui Filip Krastev, potrivit Transfermarkt

Share This Article