fbpx

Taifun mediatic pentru „Oblemenco”. RăzboiU se ascute politic!

Rotaru nu vrea să împartă nici un fir de iarbă cu Mititelu. Decizia e la majoritatea PSD din primărie. Deci, la Olguța!

Promovarea celor de la FCU Craiova în Liga 2 a relansat bătălia pentru Oblemenco. Pe site-ul oficial al clubului, Rotaru a declanșat o campanie furibundă împotriva lui Mititelu în care pune multă, multă emoție colectivă, dramatism, dar și ceva informații măsluite cu șmecherie. Din ultima categorie face parte: „Și o să repetăm tot a „n”-a oară că Știința, pentru a juca pe „Ion Oblemenco”, nu plătește doar 10% din încasări, ci și taxa de aproximativ 10.000 EUR, stabilită de Consiliul Local și valabilă pentru orice altă echipă”, ce se regăsește în comunicatul de joi. Oricine înțelege: 10.000 euro plus 10% din încasări.

Cât plătește Rotaru pentru Oblemenco!

Din noiembrie 2017 până în februarie 2019, clubul lui Rotaru plătea pentru meciurile disputate pe Oblemenco 10% din încasări spre Primărie. Deci, putea juca un meci și cu o chirie de 100 euro, dacă avea încasări de 1000 euro. Prin Hotărârea 67/2019 a Consiliului Local (privind modificarea contractului de asociere nr 41/2013, cel dintre Primăria Craiova și U Craiova 1948 Club Sportiv SA) se stabilește ca clubul să plătească 10% din bilete și abonamente, dar nu mai puțin decât taxele pentru închirierea stadionului.

Mai clar: Primăria va încasa 10% din biletele vândute la meci, dar nu mai puțin de 47.070 lei (aproape 10.000 euro), cât sunt taxele pentru un meci din Liga 1. Dacă acest procent de 10% va însemna o sumă mai mică de 47.070 lei, clubul va trebui să completeze suma până la acest cuantum.

Rotaru dorea să joace cu 5.000 euro pe meci!

Clubul craiovean s-a lăudat ieri că „nu plătește doar 10% din încasări, ci și taxa de aproximativ 10.000 euro”. Negocierile dintre Primăria Craiova și clubul lui Rotaru au fost dure. În fapt, patronul CS Universitatea a dorit să plătească 5.000 de euro pe meci, atunci când nu strânge suficient public. Cel puțin așa reiese din adresa înregistrată la Primărie cu nr 203368 din 10.12.2018.

În plus, clubul oltean cerea Primăriei Craiova să plătească toate cheltuielile prilejuite de amicalul U Craiova – Slavia Praga, meciul inaugural de pe stadionul Oblemenco.

S-a renunțat la exclusivitate pentru Rotaru!

Hotărârea 67/2019 care a modificat contractul din 2013 dintre Primăria Craiova și societatea unde acționar e Rotaru. Astfel încât se prevede că și alte echipe pot folosi stadionul plătind taxele de închiriere, cu condiția ca meciurile acestora să nu se suprapună cu cele ale U Craiova.

Nicio șansă politică pentru Mititelu să joace pe Oblemenco   

Asta nu înseamnă însă că actuala echipă a lui Mititelu, promovată în Liga 2, poate să joace pe stadionul din Bănie. Și asta pentru că în hotărarea Consiliului Local privitoare la taxe pentru închirierea stadionului nu sunt incluse meciuri de Liga 2. Astfel, Mititelu ar putea presta pe Oblemenco doar dacă ajunge în 16-imile de finală ale Cupei României și dacă meciul său nu afectează programul formației din Liga 1.

Potrivit lui Eugen Trică, Mititelu s-a dus cu jalba în proțap și cu o traistă cu 120.000 euro să plătească în avans la Primărie pentru a presta în B pe Oblemenco. Cerere refuzată, pentru că meciurile lui din Liga 2 nu sunt incluse în hotărârea de mai sus, privitoare la taxele de închiriere a stadionului.

În aceste condiții, Mititelu nu poate decât să aștepte o modificare a hotărârii Consiliului Local, pe care doar Olguța Vasilescu o poate susține din spatele consilierilor locali, nu primarul Genoiu. E practic o decizie de partid, iar Olguța nu pare să uite ultimii 7-8 ani în care Mititelu a denigrat-o pe unde-a putut. Cum alegerile locale vor fi după demararea ediției următoare de campionat, este nu improbabil, ci mai degrabă imposibil ca Mititelu să înceapă sezonul în B pe Oblemenco.

În 3 minute poți să vezi și: Peluza Nord: „Afara din Craiova cu dușmanii Științei!”

Bătălia pentru stadion s-a mutat pe gardurile lui Cârțu!

„O să-i goniți la Severin, acolo unde ați mai dus o dată echipa spunând că orașul Craiova n-o merită?”

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.
Summary
Taifun mediatic pentru "Oblemenco". RăzboiU se ascute politic!
Article Name
Taifun mediatic pentru "Oblemenco". RăzboiU se ascute politic!
Description
Rotaru nu vrea să împartă nici un fir de iarbă cu Mititelu. Decizia e la majoritatea PSD din primărie. Deci, la Olguța!
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Cosmin Cojocareanu

Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0