Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, a dezvăluit cine este omul cu care se sfătuiește atunci când vine vorba de fotbal și de dinamica jocului!
Universitatea Craiova a jucat un fotbal mai spectaculos de când Mirel Rădoi s-a întors în Bănie. Totuși, acesta încă nu reușește să le imprime o mentalitate de campioni alb-albaștrilor. În acest sezon, oltenii au ratat titlul și se pregătesc deja pentru următoarea ediție de campionat, cu speranța că vor prinde măcar un loc de cupe europene, acum. Antrenorul formației patronate de Mihai Rotaru a dezvăluit cu cine se sfătuiește cel mai des.
Mirel Rădoi spune că discută mult cu fostul lui tehnician, Cosmin Olăroiu. Antrenorul Universității Craiova consideră că viitorul selecționer al Emiratelor Arabe Unite îi este ca un frate mai mare și susține că acesta a refuzat chiar și o ofertă de la naționala României, în trecut.
S-a aflat cu cine se sfătuiește antrenorul Mirel Rădoi. Cosmin Olăroiu, un exemplu pentru tehnicianul alb-albaștrilor
„A fost ofertat o dată, dar nu avea cum să vină că avea contract cu Al-Ahli. E fratele meu mai mare, nu ne-am permis niciodată să ne întrebăm de oferte, de salarii. Ne-am întrebat din ce parte vin. El nu mai are nevoie, mai ales din partea Golfului, el e garanția succesului. Dacă el va veni la naționala României, o va face doar dacă va crede că o va duce la un turneu final. Nu s-a pus problema de bani. Vorbim des, vorbim de dinamica jocului, încerc de la oricine să învăț cât pot”, a declarat Mirel Rădoi, în cadrul unui interviu pentru Digi Sport.
Până la eventuala preluare a naționalei României, Cosmin Olăroiu ar urma să devină, din luna iunie, selecționerul Emiratelor Arabe Unite. El va avea ocazia să debuteze chiar la meciurile din ultimele două etape ale preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, cu Uzbekistan și Kyrgyztan.
