S-a făcut transferul lui Mirko Pigliacelli!

Catalin Anghel

Portarul preferat al oltenilor, Mirko Pigliacelli, a semnat transferul și e pregătit să facă performanță în noul sezon!

Mirko Pigliacelli încă este portarul preferat al oltenilor. Acesta a impresionat când a jucat la Universitatea Craiova. Pe lângă calitățile pe care le-a arătat în poarta alb-albaștrilor, italianul făcea spectacol și cu mingea la picior. El avea un joc de pase mai bun decât cel al multor fundași din România. Totodată, el își lansa colegii în ofensivă foarte ușor.

S-a făcut transferul lui Mirko Pigliacelli!

În vara anului 2022, Mirko Pigliacelli prindea transferul la Palermo. La acea vreme, italianul spunea că și-ar fi dorit să rămână la Universitatea Craiova. Oltenii au încasat aproximativ 500.000 de euro pentru acea mutare. Portarul nu a jucat niciodată în Serie A, chiar dacă acesta a fost visul lui, chiar și când a revenit în țara natală.

Acum, fotbalistul va încerca încă o experiență în țara natală, ajungând la acord cu formația Catanzaro, din Serie B. Mirko Pigliacelli a fost unul dintre cei mai buni portari din Serie B în sezonul trecut. A fost titular în 38 de meciuri, iar în 9 nu a primit gol.

Regretul lui Mirko Pigliacelli

„Eu am stat acolo patru ani și cred că mi-am făcut datoria, chiar foarte bine. Am stat foarte bine la Craiova, însă în ultimele șase luni s-au schimbat lucrurile. Știam de mult că o să ajungă Arlauskis acolo”, declara Mirko Pigliacelli, despre Craiova, la câteva luni după ce a prins transferul la Palermo.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.