fbpx
17.6 C
Craiova
luni, septembrie 20, 2021

Să nu ne pitim după golul lui Ivan!

Craiova nu a jucat nimic, dar și-a atins obiectivul: victorie de moral cu Pitești înaintea duelului din Conference League cu Laci.

- Advertisement -

Universitatea Craiova – FC Argeș 1-0
A marcat: Ivan 55
Universitatea: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, M. Constantin, Vătăjelu (36 Bancu) – Mateiu, Nistor – Cîmpanu (74 Baiaram), Cicâldău, Ivan (83 Screciu) – Koljic (83 Markovic). Antrenor: Marinos Ouzounidis
Argeș: Greab – Togan, Turda, Boldor, Mușat – Ișfan, Șerban (87 Viana), Meza Colli, Tănase (62 Dumitrașcu) – Palic (74 Teles), Lupeta. Antrenor: Mihai Ianovschi.
Arbitru: Horia Mladinovici

Rotaru a mutat bine în mercato. A adus dubluri pentru posturile din apărare, pe Lazar, Găman ori Comte, i-a repatriat în Bănie pe Gustavo și Markovic,ultimul cu potențial de a putea fi vândut cu 20 de milioane de euro, potrivit patronului. Care, după mutările făcute, visează, și o tot face de trei ani încoace, la titlul de campion. Și-a dezvăluit, de altfel, obiectivul și pe la tv: ”Noi credem că avem o șansă bună la titlu, nu neapărat prima șansă, dar dacă știm să exploatăm, chiar putem să ajungem aici, pentru că e o foame mare de campionat aici, în Bănie, și în rândul tuturor suporterilor”.

Visul patronului și, de altfel, al suporterilor Universității, nu își găsește corespondent în realitatea din teren. Ouzounidis a lăsat pe bară toate transferurile lui Rotaru și a început campionatul cu formula clasică de anul trecut, noutatea fiind revenirea lui Koljic în avanposturi. În prima repriză, Vătăjelu, Nistor, Cicâldău, Ivan și colegii lor n-au produs nimic. De altfel, vizitatorii de la Pitești au avut principalele șanse de gol, prin Lupeta, atacantul venit să-l suplinească pe golgheterul Cephas Malele, care n-a mai prelungit. În secunda 30 a jocului, vârful portughez profită de o ciocnire între Constantin și Vătăjelu, scapă singur, trage cu sete, dar fix în Pigliacelli. Cu 10 minute înainte de finalul reprizei, Lupeta are 7 metri de poartă goală în față, după ce Pigliacelli respinge până la el șutul lui Ișfan, dar trage pe lângă. La vestiare se intră la egalitate 0-0.

Debut cu dreptul în campionat: Universitatea Craiova – Arges 1-0!

Partea secundă începe în aceeași notă cu prima, un joc fad, fără orizont. Iese din decor doar faza minutul 55, când Ivan, din pronjon, deschide scorul, după o centrare perfectă a lui Cîmpanu. Apoi, iar nimic. Nici pe teren, cu atât mai mult nici pe tabelă. Se încheie Universitatea Craiova – Arges 1-0, victorie bună pentru moralul juveților pentru că vine turul cu albanezii de la Laci, din Conference League, iar niciun jucător nu vrea să-și mai amintească de ultima participare europeană…

Transferul verii în Liga 1! Denis Alibec semnează azi!

Șumudică știa că-l bate pe Mutu: „Ce emoții să ai? Puteau să încerce să scape imediat de varză”

Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

Situație critică în școlile din Craiova: tot mai multe clase trec în online

Numărul elevilor depistați pozitiv cu noul coronavirus crește accentuat de la o zi la alta. Tot mai multe cadre sunt în izolareȘcolile din Craiova...

„Dezastru” la Spitalul Târgu Cărbunești: „Nu mai avem locuri!”

Autoritățile au fost luate pe nepregătite, din nou: „N-am fost niciodată așa!”Spitalul suport Covid-19 de la Târgu Cărbunești se confruntă cu o criză de...