Fundașul central a fost înger și demon pentru Dinamo, în duelul de pe „Ion Oblemenco”!
Universitatea Craiova – Dinamo s-a încheiat la egalitate. Oltenii au deschis scorul în minutul 36 din penalty. Lovitura de pedeapsă a fost obținută de Alex Mitriță, care a fost faultat în careu. Extrema oltenilor a transformat cu succes lovitura de la 11 metrii ducându-i pe alb-albaștrii în avantaj. Imediat după pauză, Boateng a înscris cu capul, stabilind și scorul final. Fotbalist a reacționat după meci și este de părere că a fost o partidă bună pentru Dinamo.
Salvatorul câinilor a reacționat după Universitatea Craiova – Dinamo: „Nu sunt mulțumit”
Kennedy Boateng este de părere că meciul făcut de dinamoviști a fost unul bun. Fotbalistul care a a marcat golul egalizator spune că nu este mulțumit cu faptul că echipa sa a făcut egal, însă rezultatul este destul pentru ei.
„Cred că astăzi a fost un meci foarte bun pentru noi, deoarece normal noi avem această mentalitate de a veni la Craiova pentru a câștiga meciul, dar putem să fim mulțumiți și cu acest punct. Să ai multe ocazii este o parte din fotbal. Probabil când joci cu echipe precum Craiova, desigur pot avea multe oportunități de gol, nu sunt mulțumit cu egalul, dar cred că rezultatul este destul pentru noi.”, a declarat Boateng, conform Digi Sport
Boateng a desemnat omul meciului
Boateng l-a lăudat pe portarul formației sale, care a făcut un meci de poveste. Fundașul a mărturisit că este fericit, deoarece a reușit să-și repare greșeala de la golul Universității Craiova.
„Portarul (n.r. Roșca) a făcut o treabă extraordinară, de asta el este omul meciului și cred că și-a făcut treaba 100%. Am motivele mele personale să fiu fericit deoarece în prima repriză am făcut acel penalty și mă consideram puțin vinovat și m-am bucurat foarte mult la golul marcat.”, a mai declarat Boateng în trecut.